În plin exod al medicilor, grija pentru pacienţi, dar şi dorul de ţară îi întorc pe unii acasă. Sunt doctori care vin cu experienţa şi cunoştinţele dobândite în spitalele din Europa, iar vor acum să facă performanţă în sistemul medical românesc. Şi nu salariile care au crescut substanţial în ultimul an i-au convins, neapărat, să revină. Dotările moderne ale unor spitale sunt principalul motiv pentru care specialiştii vor să îşi facă meseria aici.

Modern, curat şi dotat cu toată aparatura necesară. Aşa arată acum un salon de la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Bistriţa. Lucrările de renovare au început anul trecut, iar acum secţia e gata să primească nu doar pacienţi, ci şi medicii întorşi de peste hotare.

Articolul continua dupa recomandari

Gabriel Lazany, manager Spital Bistrita: Înseamnă creşterea calităţii actului medical pentru că experienţa dobândită în afara ţării, indiferent că este în Franţa, Anglia, Germania sau orice altă ţară avansată cu sistemul de sănătate faţă de noi, înseamnă o acumulare de experienţă care se întoarce în România şi este în slujba pacienţilor spitalului.

Acolo l-am găsit şi pe medicul Ştefan Pop. Este dermatolog. A lucrat trei ani în Franţa, iar când s-a hotărât să se întoarcă în ţară a ales acest spital.

L-a convins aparatura performantă cu care este dotat. Recunoaşte că şi salariul este bun, iar apartamentul de serviciu l-a scăpat de grija chiriei.

Locuieşte cu familia într-un bloc ANL, construit special pentru medici.

Ştefan Pop, medic dermatolog: Spitalul este foarte bine dotat şi în continuă dezvoltare. Încep să nu fie foarte mari diferenţe, începe să semene din ce în ce mai mult cu spitalele pe care le-am lăsat în urmă.

Exemplul lui a fost urmat şi de alţi doctori de la spitalul din Bistriţa. După zece ani în Franţa, o familie, el - chirug, ea - anestezist, s-a întors să îngrijească pacienţii români. La nivel naţional însă, spitalele duc în continuare lipsă de medici.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Planul de readucere a început anul trecut cu majorarea salariilor. Continuăm anul acesta cu dotarea. Anul viitor va fi anul programelor naţionale de sănătate, în care vom suplimenta banii alocaţi pentru aceste programe pe diverse patologii

În fiecare an, 3.500 de medici părăsesc spitalele din țara noastră şi aleg să profeseze în străinătate, mai ales în Germania, Marea Britanie şi Franţa.