Noul coronavirus, ce a ucis aproximativ 2.700 de persoane și a infectat peste 80.000 în ultimele luni, are anumite simptome în comun cu răceala sau gripa. Din acest motiv, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a precizat că diagnosticul se stabilește doar pe baza testelor speciale de laborator.

În cazurile confirmate de infecție cu coronavirus, medicii au identificat atât simptome ușoare, precum și manifestări severe.

Articolul continua dupa recomandari

Febra, tusea, secrețiile nazale, oboseala și dificultățile de respirație sunt principalele simptome ale îmbolnăvirii cu coronavirus. De asemenea, unii pacienți strănută și au dureri în gât, însă acestea nu sunt printre principalele manifestări ale infecției cu Covid-19.

Simptomele de coronavirusVezi 3 imagini în Galerie

Perioada de incubație, dintre momentul infecției și apariția primelor simptome, poate dura până la 14 zile, media fiind de 5-6 zile.

Printre cele mai periculoase complicații cauzate de Covid-19 se numără pneumonia, sindromul respirator acut sever, șocul septic sau chiar moartea. DSU anunță că persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni preexistente par a fi mai expuse riscului de a dezvolta boli severe.

Ce trebuie să faci pentru a evita infecția cu coronavirus

Ministerul Sănătății a emis un ghid de reguli ce trebuie urmate pentru a preveni infectarea cu coronavirus și a opri răspândirea Covid-19.

Ghid de reguliVezi 3 imagini în Galerie

Specialiștii din cadrul Ministerului au subliniat importanța spălării și a dezinfectării mâinilor, concomitent cu evitarea atingerii ochilor, a nasului și a gurii.

Medicamentele antivirale și antibioticele nu trebuie folosite decât la recomandarea unui medic, atunci când se constată o infecție bacteriană. Coronavirusul nu poate fi tratat cu antibiotice, a explicat Ministerul Sănătății.