În plină epidemie de gripă, elevii au reînceput şcoala cu emoţii. Doar cei sănătoşi au fost primiţi în clase, în şcolile unde triajul s-a făcut la sânge, aşa cum cere legea. De teama virusului care a ucis deja 107 români, mulţi copii au purtat măşti de protecţie la cursuri. În a cincea săptămână epidemică, medicii fac un nou apel la populaţie: încă nu este târziu pentru vaccin. 

Cu forţe proaspete, după o săptămână de vacanţă, elevii s-au întors în clase cu temele făcute. Ştiu deja cum să se protejeze de virusul gripal care a făcut 34 de victime doar în ultima săptămână. 

Articolul continua dupa recomandari

În clasă, medicul şcolar a fost cel care a deschis prima lecţie din semestrul al doilea, împreună cu învăţătoarea:

În urmă cu două săptămâni, din aceeaşi clasă lipseau aproape jumătate din elevi. Acum băncile sunt pline. 

SIMONA PÂRVAN, învățătoare: Majoritatea sunt prezenţi, lipsesc doar 2, sper ca nu sunt raciti. Atunci lipseau 14, am avut un caz de confirmat de gripa si 2 cu viroze, iar restul... s-au speriat. 

David a avut gripă şi se bucură că s-a întors acum, sănătos, la colegii lui. 

DAVID ȘTEFAN, elev: Am mers până la Matei Balș și acum sunt în formă. M-am simțit molesit. Ca un cartof prajit lesinat.

MARINA MANEA, purtător de cuvânt ISMB: Triajul se face ca si pana acum, saptamanal, el ar trebui realizat zilnic, dar in unitatile de invatamant unde e imposibil de facut din cauza lipsei personalului medical, triajul se realizeaza saptamanal se realizeaza cu ajutorul cadrelor didactice. 

Şi chiar dacă recunosc că nu au competenţele necesare, profesorii spun că nu au de ales. Înainte să înceapă orice lecţie cu elevii, trebuie, mai întâi să se ocupe de triajul epidemiologic. Speră, totuşi, să nu fie nevoiţi să facă asta până la finalul anului şcolar. 

De la începutul anului, elevii au avut trei săptămâni de cursuri şi o saptamana de vacanţă. De acum ii asteapta pe elevi inca 10 săptămâni de şcoala până la urmatoarea pauza. Vacanta de Paște, anul acesta, este programata între 20 aprilie si 5 mai. Iar după ce trec şi de examenele naţionale, elevii se vor bucura de mult aşteptata vacanţa de vară din data de 15 iunie.