Suntem din ce în ce mai stresaţi, îngrijoraţi şi, în fond, nefericiţi. Este concluzia unui studiu global, care arată că 2018 a fost cel mai apăsător an pentru cei mai mulţi oameni. Şi România se află pe harta tristeţii. Ce ne supără atât de mult şi care ar fi soluţiile? Iată răspunsurile! 

Care sunt lucrurile pozitive care ne vin cel mai repede în minte?

Articolul continua dupa recomandari

”Cred că asta ţine numai de noi, de felul în care ne focusăm atenţia, de fapt, pe lucruri pozitive sau negative”, spune un tânăr.

În ultimul an însă, oamenii s-au concentrat parcă mai mult decât oricând pe situaţiile în care au fost trişti, nefericiţi şi stresaţi. Sunt stări justificate pentru cei care locuiesc în zone de conflict, spun specialiştii. Locuitorii din Sudan, Africa Centrală, Afghanistan şi Tanzania sunt în topul nefericirii pe planetă. Sunt însă şi alţii care găsesc motive de tristeţe în orice: în lipsa banilor sau în programul încărcat de la lucru. Ce-i de făcut în acest caz? Răspunsul vine tot de la oameni.

”O parte din oameni nu mai ştiu să preţuiască anumite lucuri şi ei în sine îşi creează gânduri negative şi nu se mai bucură de multe lucruri ale vieţii, pe care le oferă, în general, viaţa”, spune un alt tânăr.

În condiţiile în care o treime din populaţia lumii este tot mai stresată şi supărată, noi vă recomandăm ca măcar acum, de sărbători, să uitaţi de probleme şi să vă amintiţi şi de lucrurile mărunte, care vă aduc zâmbetul pe buze. Puteţi începe cu o plimbare în natură, cu bicicleta.

La polul opus, reţeta fericirii o au finlandezii, danezii şi irlandezii.