Ambrozia face ravagii printre alergici şi curând va goli şi portofelele celor care nu au stârpit buruiana de pe terenurile pe care le deţin. Autorităţile au trimis deja sute de somaţii iar cine nu ia măsuri va plăti până la 20 de mii de lei amendă. Nepăsarea proprietarilor de terenuri e resimţită direct de cei sensibili la polenul acestei plante. Numărul lor creşte de la o zi la alta. Iar complicaţiile îi pot trimite direct pe patul de spital.

Pe un teren din nordul Capitalei, ambrozia creşte nestingherită. Dacă pentru zei era un elixir, pentru om este otravă. Mihai a ajuns să facă două operaţii din cauza polenului de ambrozie.

Articolul continua dupa recomandari

Mihai Fălan, alergic la ambrozie: Semănând foarte mult cu o durere de măsea am fost trimis către un specialist ORL. Iar la ORL am descoperit că în urma alergiei la ambrozie mi s-a format chistul în sinusul maxilar, un chist destul de mare care îmi cauza aceste dureri.

Şi nu este singurul. Aproape doi din zece români sunt alergici la ambrozie.

Începând cu luna iulie până în luna octombrie este perioada în care ambrozia înfloreşte. Cei care sunt alergici la ambozie au ochii roşii şi erupţii pe piele. Medicii avertizează că simptomele apar în special dimineaţa.

Camelia Berghia, medic alergolog: Unii dintre pacienţi deasemenea pot asocia probleme respiratorii de tip astm, tuse greu de controlat, respiraţie dificilă, senzaţii de sufocare. Ca să controlăm aceste simptome avem nevoie de un diagnostic corect, de măsuri speciale de reducere a expunerii la polenuri şi în mod particular de tratamente specifice.

În Bucureşti, o hotărâre de Consiliu General prevede amenzi de până la 20 de mii de lei pentru cei care nu îndepărtează ambrozia de pe terenul lor. Şi există şi o lege adoptată anul trecut de Parlament. Aşa că autorităţile locale au trimis sute de somaţii către proprietarii de terenuri.

Teodora Desagă, consilier local oraşul Bragadiru: Sunt într-o măsură mică cei care şi le curăţă şi în continuare sunt cetăţeni care îmi reclamă acest lucru.

Până luni, cei prinşi că nu au curăţat terenurile vor primi avertismente. Însă de marţi, vor fi aplicate şi amenzile usturătoare.