Gama de produse cosmetice vegane are tot mai mult succes printre românce. Acestea au în compoziție doar ingrediente naturale și conțin, de exemplu, extracte de alge, de mure, de rodie, sare de mare ori amidon de orez, ca ingrediente principale.

Specialiștii ne sfătuiesc un singur lucru: Citiți eticheta înainte să cumpărați și mai ales sa testați!

Articolul continua dupa recomandari

Plantele şi mineralele sunt ingredientele care se regăsesc în produsele vegane. Din 2016, ele au început să pătrundă şi pe piaţa din România. Mai nou, există şi cosmetice ori produse de îngrijire create după aceeaşi reţetă.

Felix Gonn: Tot mai mulţi oameni se orientează spre produsele de nişă, spre brandurile mai mici, vor ceva mai mult de produsele lor, nu contează doar să fie un produs profesional bun, în zilele noastre vor ceva în plus, vor produse cu valoare adăugată.

Şi sunt dispuşi să plătească şi de trei ori mai mult pentru calitate, căci produsele vegane sunt, într-adevăr, mai scumpe decât cele obişnuite. Totuşi, sunt mai ieftine decât cele profesionale. Însă produsele vegane mai prezintă un avantaj.

Xenia Aherdan: Pentru produsele vegane avem certificate că sunt astfel şi că nu sunt testate pe animale.

Felix Gonn: Aş spune că e nevoie de mai multă muncă şi de mai multă cercetare când vine vorba despre a produce un produs vegan. A face produse vegane este deci mai complicat, îţi ia mai mult timp, dar înseamnă şi că putem controla tot ce conţin produsele noastre.

Iar gama care se găseşte pe piaţă la ora actuală este extrem de variată. De la oje, la creme de mâini, loţiuni pentru corp sau spume de păr.

George Mann: Există nişte măşti nuanţatoare care colorezază pentru că e o cerere foarte mare din partea fetelor şi a femeilor de colorare nu atât de permanentă, preferă să se joace cu măşti nuanţatoare pentru o perioadă de până la 10 spălări.

La fel ca mâncarea vegană, nu toate produsele de îngrijire sunt neapărat şi bune. Recomandarea de bază: citiţi eticheta.

Dacă în loc de denumiri de plante, numele ingredientelor sună, mai degrabă, a lecţie de chimie, asta ar trebui să vă ridice anumite seme de întrebare.