O procedură care îi scapă pe cei mici de frica de dentist pe care ştim bine că am avut-o cu toţii atunci când eram copii. Evoluţia tehnologiei ne-a făcut vieţile mai uşoare pe atât de multe planuri până acum, aşa că era cazul să ne bucurăm de beneficiile ei şi în cabinetele dentare. Colega noastră, Nadina Zisu a aflat toate detaliile, într-un amterial prezentat în Observatorul orei 12. 

Foarte mulţi dintre noi, au fost, cu siguranţă, terifiaţi atunci când eram copii de vizita la dentist. Din fericire însă, pentru asta există astăzi soluţii. Şi anume, tratarea cariilor cu laser. Zero durere, zero bătăi de cap, o procedură care face vizita la dentist a ceor mici o adevărată bucurie. Despre asta ne va vorbi astăzi doamna doctor Cristina Obreja.

Articolul continua dupa recomandari

Cristina Obreja, medic stomatolog: Laserul dentar este un instrument modern, ultima tehnologie în materie de medicină dentară. Cu ajutorul lui rezolvăm o gamă foarte largă de afecţiuni, începând cu cariile dentare şi terminând cu parodontoza, cu gingivita.

Durerea iese din calcul. La fel şi anestezia. Şi cum injecţia nu era plăcută, e un avantaj în plus nu doar pentru cei mai puţin rezistenţi la durere, ci şi pentru pacienţii care suferă de alergie la anumite substanţe anestezice.

Cristina Obreja, medic stomatolog: Laserul poate fi setat în funcţie de sensibilitatea pacientului. Atunci, în funcţie de ce simte pacientul, noi modificăm parametrii laserului.

Iar asta face din tratamentul cu laser soluţia perfectă când vine vorba de copii. Fie că e vorba de tratarea cariilor sau. sigilarea cu laser.

Felicia Păduraru, medic stomatolog: Întotdeauna dacă micuţul are de ales între a folosi clasica freză şi a folosi laserul, întotdeauna va alege laserul fără niciun fel de dubiu. Este o variantă foarte plăcută pentru pacient, rapidă, cel mic pleacă mulţumit şi îşi doreşte să vină iarăşi la dentist.

Pentru copii este foarte indicat, pentru că nu mai există acel zgomot neplăcut al frezei, care îi sperie de obicei. Este mult mai blând şi nu doare, nu îi atinge, este o procedură non-contact şi atunci copiii acceptă destul de uşor să fie trataţi cu el.

Cristina Obreja, medic stomatolog: Laserul nu atinge ţesuturile ci vaporizează ţesutul infectat, afectat de bacterii. Este minim invaziv, curăţă strict ceea ce este cariat şi nimic în plus. Nu afectează în niciun fel smalţul sănătos din jur.

Putem trata astfel mai multe carii într-o singură şedinţă. Şi, cum spuneam, poate fi folosit de la orice vârstă.

Cristina Obreja, medic stomatolog: După efectuarea tratamentului, după momentul în care am curăţat şi am pus plomba, nu există absolut niciun fel de restricţie, pacientul poate să mănânce, să bea, să îşi desfăşoare activităţile normale. În momentul în care beneficiem de o plombă realizată cu laser, aceasta este una mult mai rezistentă pe termen lung. Rata cariilor secundare care apar pe lângă o plombă este mult mai mică şi atunci nu mai trebuie să schimbăm atât de des plombele.

Sigur că toate acestea vin şi cu un cost. În funcţie de nevoile fiecărui pacient. Tratarea unei carii superficiale care include şi plomba costă în jur de 300 de lei, iar pentru una profundă, veţi plăti cam 500.

Cristina Obreja, medic stomatolog: Este un tratament perfect sigur, avizat de Ministerul Sănătăţii. Nu există riscuri poate fi folosit chiar şi la femei însărcinate, femei care alăptează, la adulţi care au diferite alergii legate de anestezice în special.

Dar cum mai bine prevenim decât să tratăm, să ne reamintim câteva reguli simple.

Felicia Păduraru, medic stomatolog: Periajul se realizează de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Nu se ratează niciun periaj, în niciun context. Întodeauna, distanţa dintre periaje să nu fie mai mare de 12 ore. Dacă cumva copilaşul are un program ceva mai prleungit peste zi, ideal ar fi să reuşim să introducem la prânz. Pentru a preveni apariţia cariilor este importantă vizita la dentist. Întotdeauna, dacă micuţul pacient se prezintă de două ori pe an la igienizarea profesională care se face în cabinet, medicul poate vedea din timp dacă s-a întâmplat cumva să se carieze vreun dinte.