La deschidere s-a ţinut un scurt moment de reculegere pentru victimele din incendiul devastator de la Colectiv, de acum patru ani. Clinica de la Iaşi va funcţiona în cadrul Spitalului Sfântul Spiridon şi va avea cinci boxe separate în care bolnavii cu arsuri grave vor fi trataţi ca în străinătate.

Înainte de deschidere toţi cei prezenţi s-au gândit pentru câteva clipe la victimele incendiului de la Colectiv. Şi datorită lor, astăzi în România pot fi trataţi mai mulţi pacienţi cu arsuri grave, faţă de acum 4 ani.

Articolul continua dupa recomandari

Lucrările de renovare a clădirii în care funcţionează clinica de la Iaşi au durat opt ani. În total sunt 20 de paturi, dintre care cinci sunt destinate marilor arşi.

Pentru pacienţii care au arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului au fost amenajate boxe separate, cu sistem individual de ventilaţie. 10 paturi vor fi alocate pentru bolnavii cu arsuri medii, iar cinci pentru cei care ies din operaţii.

Sorina Pintea, Minsitrul Sănătăţii: Este mai generos şi mai spatios ca şi cel pe care-l avem la Timişoara. În ceea ce priveşte dotările sunt identice, dar aici provocarea a fost mult mai mare cu cât aici a fost vorba de o clădire istorică

Ioan Bârliba, manager Spitalul "Sfântul Spiridon": Constructia in sine, modernizare impreuna cu dotari de climatizare ventilatie a costat 40 de milioane de lei

Restul dotărilor medicale, mesele de operaţie, intrumentarul şi paturile au costat încă 10 milioane de lei. Clinica va angaja încă 74 de oameni, pentru asigurarea personalului necesar. 20 de medici şi asistente s-au perfecţionat deja în străinătate.

Profesor, dr. Teodor Stamate, şeful clinicii de chirurgie plastică: Gratie sprijinului primit de la Ambasada Franţei ne-a oferit posibilitatea să trimitem tineri doctori să facă stagii de perfecţionare în centrele de îngrijire a marilor arşi din Paris şi Lyon.

Cele cinci paturi de la Iaşi se adaugă celor 20 care există în prezent în spitalele din România. 13 dintre ele sunt în București, la Timişoara 5, iar la Brașov, două.