O femeie din Focşani i-a dat viaţă pentru a doua oară copilului ei. Este povestea emoţionantă a unei mame care i-a donat fiului ei de doar nouă ani un rinichi. Băiatul fusese diagnosticat de la câteva luni de viaţă cu mai multe chisturi, iar de anul trecut începuse să facă dializă. Intervenţia a decurs perfect, iar cel mic are acum o singură dorinţă, să meargă pe bicicletă!

Pentru Andrei, chinul a început prin câteva episoade de febră mare. Erau primele semne ale unei boli grave la rinichi. 

Articolul continua dupa recomandari

Ioana, mama copilului: Am fost o perioadă lungă la tratament, până la 7 ani şi ceva la Spitalul Sf. Maria. În aprilie anul trecut a intrat pe dializă pentru că avea o creatină foarte mare şi nu s-a mai putut face nimic prin tratament.

Dializa a însemnat bani mulţi. Dar şi eforturi uriaşe.Mamă şi fiu, făceau naveta de două ori pe săptămână, peste 200 de kilometri, de la Focşani la Iaşi.  

Ioana, mama copilului: Îmi spunea când poate şi el să facă sport, să nu mai aibă atâtea restricţii, ce poate să facă şi el ce face un copil normal.

În inima mamei, soluţia era clară. Mai rămânea doar ca medicii să confirme că poate fi aplicată. Şi, în urmă cu câteva zile, minunea s-a produs.

dr. Adelina Miron, medic: Intervenţia a durat ca de obicei 3 ore şi jumătate, nu au apărut complicaţii , el este foarte mine, evoluţia este chiar spectaculoasă aş putea spune pentru că după 24 de ore de la transplant avea deja funcţii renale normale.

Cei doi aşteaptă acum să poată merge acasă. A fost prima intervenţie de transplant de rinichi efectuată în acest an la spitalul  din Iaşi.

dr. Ionut Nistor, purtator de cuvant Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi: Pe următorii 5 ani, Spitalul Parhon este acreditat pentru a efectua transplant renal.

Anul trecut spitalul ieşean a efectuat 32 de intervenţii de transplant de rinichi, dintre care 15 au fost de la donator viu.