De mai bine de un an, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti are o maşină de 20 de mii de euro, pe care ar trebui să o folosească exclusiv pentru transportul de vaccinuri! Însă, din cauză că instituţia nu are nici bani de combustibil şi nici şofer, autovehiculul stă frumos într-o parcare. În acest timp, medicii de familie transportă serurile ori cu maşina personală, ori cu mijloacele de transport în comun. Iar variaţiile de temperatură afectează vaccinurilor.

Temperatura la care ar trebui transportat vaccinul este între două şi opt grade. Fiecare medic de familie este, însă, pe cont propriu. Anul trecut, Primăria Capitalei a cumpărat o maşină frigorifică, doar că nu poate fi folosită din cauza lipsei de fonduri.

Articolul continua dupa recomandari

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Dacă este aşa vom vedea care este situaţia, pentru că până la urmă nu cred că e un impediment să ai nişte surse pentru motorină sau pentru resursă umană să ne scrie, că le dăm noi de aici motorină, dacă nu au.

Faptul că, în acest moment, lanţul frigorific este întrerupt, poate avea consecinţe grave.

Raluca Ghionaru, medic de familie: Înseamnă deteriorarea vaccinul pentru că el este un produs biologic, înseamnă alterarea lui de a produce imunitate, dar poate să însemne şi reacţii adverse locale sau generale intense.

Românii privesc această situaţie într-un stil aproape mioritic. Medicii de familie speră, totuşi, ca situaţia să se rezolve cât mai rapid cu putinţă şi cu cât mai puţină birocraţie.