Dacă stăm strâmb, dar judecăm drept, autismul virtual al copiilor porneşte de la părinţi. Dacă adulţii stau cu telefoanele în mâini acasă, exemplul va fi urmat şi de copiii lor. Ne verificam constant notificările.

Acasă tot în faţa ecranelor- să ne uităm la un film sau să scriem un articol sau să ascultăm muzică. Peste tot, pentru orice, numai ecrane.

Articolul continua dupa recomandari

Magdalena Budişteanu, medic neurologie pediatrică: La adulţi este o altă situaţie, apare un fenomen de izolare socială. De obicei în rândul tineilor apare, preferă să petreacă majoritatea timpului în casă, refuzând orice altă activitate.

Marius Zamfir, psiholog clinician: Eu mă învăţ şi creierul meu se învaţă să nu mai depună efort, să primească totul cu plăcere, îmi va fi foarte greu să fac activităţi, 90 la sută din activităţile zilnice, nu prea avem chef să le facem, le facem cu o formă de stres în spate. Contează şi de ce urmărim nişte ecrane, una e să fiu programator să stau să gândesc, să analizez, atunci mintea funcţionează, nu intră în acele unde alfa care ne reduc activitatea cerebrală şi alta este să stau peste 10-12 ore pe zi, doar în momente de relaxare.

Limita maximă este însă de 4 ore. Altfel, riscul să fim expuşi la autismul virtual creşte. Din păcate însă, mulţi români nici nu ştiu despre această afecţiune.

Dacă cei mici au nevoie de terapie pentru a scăpa de autismul virtual, adulţii pot învinge mai uşor această dependenţă. Prin autocontrol.

Marius Zamfir, psiholog clinician: Dependenţa se situează la consum de peste 4 ore pe zi, şi la copil, şi la adult, şi atunci ar trebui s nu avem mai mult de patru ore pe zi, de timp de relaxare în faţa unui ecran.

La nivel mondial, peste 4 miliarde de oameni folosesc internetul, adică 56% la sută din populaţie. Iar în ultimul an, 900.000 de oameni l-au accesat pentru prima dată.