Coronavirusul Wuhan, denumit oficial 2019-nCoV, a ucis deja nouă persoane și a infectat alte 440, în China. Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale unei infecții respiratorii.

Deoarece virusul Wuhan se transmite de la om la om pe calea aerului, autoritățile din China și nu numai se tem de posibilitatea unei pandemii asemănătoare cu cea din 2002-2003 a coronavirusului SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), când aproape 800 de persoane au murit.

Articolul continua dupa recomandari

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a convocat miercuri, 22 ianuarie, o ședință extraordinară la Geneva pentru a decide dacă boala va fi catalogată drept "o urgență internațională", ținând cont că au fost depistate cazuri în Japonia, Coreea de Sud, Thailanda și Statele Unite.

Simptome coronavirus Wuhan

Potrivit Business Insider, persoanele infectate cu virusul Wuhan dezvoltă febră, tuse și dificultăți de respirație, precum și o afectare a căilor respiratorii inferioare.

Simptomele trebuie puse în context atunci când persoana respectivă a călătorit în regiunile afectate din China - provincia Hubei, orașu Wuhan - sau consideră ca a intrat în contact cu un posibil purtător al virusului.

Potrivit sursei citate, virusul se poate transmite prin aer de la aproximativ doi metri dacă contactul a fost prelungit sau persoana respectivă a intrat în contact direct, fizic, cu secrețiile unei persoane infectate fără a avea echipament de protecție.

Virusul Wuhan este periculos în mod special pentru persoanele cu un sistem imunitar slăbit, precum copiii, persoanele în vârstă sau cu alte probleme de sănătate.

Nu exista un vaccin disponibil care să protejeze de infecția cu virusul Wuhan.