Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa sunt acuzaţi de malpraxis de familia unui bătrân, după ce acesta s-a stins în unitatea medicală, în condiţii suspecte. Mărturisirea vine după ce au auzit de cazul femeii ce a murit după 16 ore de aşteptare în UPU Constanţa. Fiul bătrânului a depus deja mai multe plângeri, însă reprezentanţii spitalului se apără şi spun că au respectat toate protocoalele.

Bărbatul de 70 de ani a fost adus la Spitalului Clinic de Urgenţă din Constanţa cu dureri puternice în zona pieptului. A durat mai bine de trei ore ca omul să fie consultat, iar când în sfârşit a primit îngrijiri cazul ar fi fost încadrat greşit, suţine fiul său.

Articolul continua dupa recomandari

Mihai Ochiulet, fiul victimei: Tatal meu a fost adus cu ambulanta iar timpul a fost de trei ore si 15 minute. În cazul nivelului 3 de triaj, urgenta cod verde, la care a fost incadrat tatal meu, timpul maxim de preluare este de 60 de minute.

Bărbatul avea dificultăţi de respiraţie, spune familia.

Mihai Ochiulet, fiul victimei: Doctorul aflat in serviciul de tura a afirmat ca nu are nimic si ca a venit degeaba la urgente ca putea sa mearga la medicul de familie foarte usor.

Aproape de miezul nopţii, bărbatul a plecat acasă, dar două zile mai târziu i s-a făcut din nou rău. Familia a decis atunci să-l ducă la alt spital, însă medicii de acolo au decis că starea lui impune transferul tot la Spitalul Judeţean.

Mihai Ochiulet, fiul victimei: Motivul trimiterii e reprezentat de dispnee si edeme gambiere, fapt ce implica incadrarea pacientului la un cod de urgenta.

Nici a doua oară medicii nu l-au considerat o urgenţă majoră pe bătrân. Abia a doua zi, când starea lui s-a agravat, acesta a fost transferat la terapie intensivă, acolo unde s-a şi stins în cele din urmă. Unitatea medicală se apără şi spune că s-au respectat toate procedurile medicale.

"Vă aducem la cunoştinţă că în intervalul 07.00-19.00, la UPU Constanţa s-au prezentat 229 pacienţi,. Numărul mare de cazuri influenţează direct timpii de aşteptare, astfel că în cazul acestui pacient, rezultatele investigaţiilor au fost gata în jurul orei 23.40, iar la ora 23.50 s-a solicitat consultul unui medic specialist. Consultul nu a mai avut loc pentru că pacientul a hotărât să părăsească Unitatea Primiri Urgenţe, semnând în fişă la ora 23.55, înainte de finalizarea diagnosticului", a transmis spitalul, într-un comunicat.

Tragedia s-a petrecut în luna septembrie a anului trecut, dar familia s-a decis să povestească prin ce a trecut abia după ce au aflat de cazul femeii care a murit după 16 ore de aşteptare la acelaşi spital. La Colegiul Medicilor şi la DSP au fost deja depuse plângeri, iar familia vrea să se adreseze şi Poliţiei.