Alertă maximă în sistemul de sănătate. Suntem aproape de o pandemie de gripă. O nouă tulpină a virusului gripal se va răspândi pe întreg globul. Avertismentul vine de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Iar România ar putea fi prinsă nepregătită.

De mai bine de o lună avem epidemie de gripă în România. Au murit 173 de oameni, iar vaccinurile şi medicamentele antiviriale încă lipsesc din farmacii. 

Articolul continua dupa recomandari

SORINA PINTEA, ministrul Sănătăţii: România a recepţionat acest avertisment şi, oricum, începând de anul acesta, vaccinurile achiziţionate, vaccinurile antigripale vor fi cu 4 tulpini, nu cu 3 tulpini, la recomandarea specialiştilor OMS. 

Este prima măsură pe care o ia România. Anul acesta, vaccinurile vor fi livrate pe 15 septembrie, cu aproape 8 săptămâni mai devreme faţă de alţi ani.

Dar cât de pregătiţi suntem pentru cel mai negru scenariu? Pandemia de gripă, adică răspândirea virusului gripal la nivel global, într-o perioadă scurtă. 

ALEXANDRU RAFILA, președintele Societăţii Române de Microbiologie: Declararea pandemiei ţine de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care evaluează modul în care infecţia gripală produsă de obicei de-un virus care provine, nu de la om, ci un virus modificat prin pasaj la animal sau la pasără poate să producă îmbolnăviri grave la om.

Ultima pandemie a fost declarată în anul 2009, atunci gripa porcină a făcut peste un milion de victime, la nivel mondial.

În cazul declanşării unei noi alerte, fiecare stat trebuie să aibă contracte cu producătorii de vaccin, stocuri de tratamente anti-virale, spaţii în spitale pentru pacienţii care au nevoie de suport respirator, cadre medicale bine pregătite şi un sistem de informare a populaţiei.

Declanşarea epidemiei de gripă în România a scos însă la iveală şi problemele grave din sistemul medical. 

Testele de gripă au lipsit din multe unităţi sanitare, în farmacii s-au epuizat rapid vaccinurile antigripale, dar şi medicamentele antivirale. 

ALEXANDRU RAFILA, președintele Societăţii Române de Microbiologie: Nu se mai fabrică vaccin în România, iar asta-i o problemă sau paote fi o problemă, încrederea pe care oamenii o au în sistemul de sănătate şi în programele de vaccinare.

În acest sezon, gripa a ucis 173 de români. Toţi erau nevaccinaţi. În cazul unei gripe pandemice, numărul deceselor ar putea fi de o sută de ori mai mare, spun specialiştii.