Spitalul Judeţean Vâlcea s-a transformat în spitalul morţii, acuză părinţii care se tem pentru vieţile copiilor internaţi acolo. Trei anchete au început în paralel, după ce un băieţel şi o fetiţă trataţi greşit au ajuns în stare extrem de gravă în Bucureşti. O altă familie acuză cadrele medicale că au ascuns moartea unei femei. Noi proteste vor fi organizate în faţa spitalului.

"Este spitalul mortii. Vii pe picioare si pleci in cosciug", sunt mărturiile unor părinţi care se tem pentru copiii lor, internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea. 

Articolul continua dupa recomandari

Discutie reporter - mama copil internat: Asta e concepţia! Fără bani nu te bagă în seamă! Dai bani, te bagă în seamă. Nu dai bani, nu te bagă în seamă! 

De aici, doi copii au fost transferaţi, săptămâna trecută, în stare foarte gravă, la două spitale din Capitală. Pentru un băieţel care abia a împlinit un an, medicii de la Marie Curie nu mai pot face nimic. A ajuns prea târziu la ei, iar acum e în comă, deşi diagnosticul iniţial a fost de laringită. Mai mult, părinţii spun că abia la Bucureşti au aflat că fiul lor a făcut stop cadrio-respirator de două ori. Primul, chiar înainte de a pleca de la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Iar al doilea, pe drum, la Piteşti. 

O ora si zece minute s-a intamplat ceva aici. Iar medicul de pe ambulanta nu trebuia sa insoteasca copilul daca nu era stabilizat. Ei au vrut sa scape de chestia asta, bunicul copilului transferat la Marie Curie

Florin, tatăl copilului: Eu personal, ii acuz de omor. Mi-au omorat copilul. L-au tavalit, l-au jucat in picioare si apoi, ca sa nu raspunda, l-au maturat si l-au dus spre Pitesti. 

In primul caz, al copilului care a ajuns la Marie Curie s-a demarat saptamana trecuta o ancheta interna. Comisia audiaza tot personalul implicat in aceasta situatie. 

Şi o fetiţă, transferată la Grigore Alexandrescu, este în stare gravă. Medicii din Bucureşti au descoperit că are pneumonie severă. Cei din Râmnicu Vâlcea au tratat-o iniţial pentru roşu în gât. 

Ioana Ilinescu, mama copilului: Ni s-a spus că a avut apă la plămâni şi puroi. Tratamentul a fost necorespunzător. Bănuiesc că, dacă îşi dădeau seama de la început şi tratau ce trebuia, era mai bine. 

Nu doar la Pediatrie sunt acuzaţii grave. Un bărbat care a venit să îşi viziteze soacra a aflat abia la spital că femeia murise fără ca nimeni să anunţe familia. 

Petrişor, apartinatorul unei paciente: Nu este la noi, este la morga! Cum doamna sa fie la morga?!? Aseara era. Acum nu mai gasim pacientul? S-a evaporat. Ne cerem scuzele. S-au incurcat fisele. 

Pe lângă ancheta internă, la Spitalului Judeţean Vâlcea au făcut verificări corpul de control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică. Familia băieţelului aflat în comă a făcut plângere penală.