Doctorul Giuseppe Castaldo, un celebru medic italian, a adus în România o liposucţie alimentară care ajută oamenii să scape rapid de kilogramele în plus.

Tot mai mulţi români se plâng de problema kilogramelor în plus. La acest capitol intră în special doamnele şi domnişoarele care au născut o dată sau de mai multe ori.

Articolul continua dupa recomandari

Însă pentru această problemă pare să se fi găsit, în sfârşit, o soluţie. 

Amalia Năstase a descoperit dieta oloproteică sau liposucţia alimentară, cum i se mai spune. O dietă creată de un medic celebru în Italia, Giuseppe Castaldo.

"Îmi spunea că sunt insulino-rezistentă şi asta înseamnă că oricât de puţin zahăr mănânc corpul meu consumă glucoza aceea şi nu consumă grăsime. Dieta trebuie să fie personalizată în funcţie de nevoile şi organismul fiecărei persoane şi are în primul rând un rol benefic asupra sănătăţii. Este indicată, spre exemplu, celor care suferă de diabet sau persoanelor hipertensive" - Amalia Năstase

"Înseamnă că noi trebuie să distrugem grăsimea, atât din punct de vedere metabolic, cât şi din punct de vedere estetic. Când grăsimea se localizează la nivelul abdomenului, creează multe probleme" - Giuseppe Castaldo

Dieta oloproteică. Fără zahăr și carbohidrați

De aceea dieta se şi numeşte liposucţie alimentară. Circumferinţa pe care o avem la nivelul ombilicului, de jurul împrejurul corpului nostru, se mai numeşte şi circumferinţa vieţii pentru că este corelată cu posibilităţile noastre de a trăi mai bine.

Cu cât este mai mare această circumferinţă, cu atât starea noastră de sănătate este mai riscantă.

Prima parte a dietei Castaldo durează 21 de zile şi presupune să scoatem complet zahărul şi carbohidraţii din meniu. Şi să consumăm proteine. Putem mânca leguminoase, pește, carne albă şi ouă.

Se folosesc foarte mult verdeţurile pentru că un pacient care urmează dieta are nevoie de multe fibre, mult potasiu, multe minerale

"Eu sunt un om care călătoreşte foarte mult, care are foarte multe activităţi şi eu nu pot să mănânc dimineaţa nişte frunze. Nici nu ştiu ce sunt alea în primul rând şi nici nu am timp să îmi organizez o zi întreagă cu o zi înainte, să mi le car după mine, nu am cum. Iar dieta pe care o ţin îmi permite ca la prânz să mănânc carne sau peşte. Dimineaţa sunt aceşti aminoacizi, este acest colagen pe care îl iei sub formă de praf şi ţine locul unei mese" - Amalia Năstase

După cele 21 de zile, se introduc şi carbohidraţii, dar într-o cantitate mică. Putem slăbi în jur de trei kilograme pe săptămână, asta dacă dieta este urmată cu stricteţe.