Acuzaţii grave la Spitalul Judeţean din Botoşani. Un pacient internat la psihiatrie a fost găsit electrocutat în curtea spitalului. Familia, dar şi rudele altor bolnavi vorbesc despre practici ilegale. Pacienţi ar fi puşi să lucreze, deşi regulamentul interzice astfel de... tratamente. Bărbatul găsit fără viaţă era electrician. Şi-a găsit sfârşitul chiar lângă un panou electric, despre care nu se ştie clar dacă era asigurat cu un lacăt. 

Pericolul mortal a pândit în curtea secţiei de psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoşani. Pe marginea unei alei, în faţa unui panou de electricitate, pacientul a căzut ca secerat luni dimineaţă.

Articolul continua dupa recomandari

Un echipaj SMURD fost chemat de urgenţă, însă bărbatul de 52 de ani nu a mai putut fi salvat. Pacientul era internat de câteva zile, pentru depresie. Soţia lui lansează o ipoteză şocantă. 

”Nu ştiu ce a căutat acolo, nu ştiu. Nu l-am văzut niciodată să se ducă acolo. Să-l fi trimis cineva. Acolo se făceau lucrări, nu ştiu ce a fost... Mi-a spus că-i mai solicita, dar el în ultimul timp nu mai putea, că nu se simţea bine”, spune soția pacientului.

VIOREL BĂLAN, directorul medical: Nu am cunoştinţe despre solicitarea din partea echipei de renovare, de constructori, de ajutor din partea pacienţilor. Nu cred că ar trebui solicitaţi. Panoul avea un capac de siguranţă prevăzut cu un lacăt. Ei au reuşit să desfacă lacătul. 

Nu se stie încă dacă bărbatul care a murit a deschis lacătul. Ori echipa de muncitori l-a uitat descuiat. Cert este că rudele unor pacienţilor internaţi acolo susţin că e o practică obişnuită ca oameni cu diferite probleme de sănătate să fie puşi să lucreze în spital. 

”Multă lume nu-şi face datoria, eu aşa consider. Începând cu femeile de serviciu. Nu-şi fac datoria. Pun bolnavele să spele, să facă curat. Eu am văzut cu ochii mei”, spune o localnică.

Soţia bărbatului decedat crede că aşa s-a întâmplat şi acum. Omul ar fi fost rugat să dea o mână de ajutor. 

”Sunt bolnavi şi ei trebuiesc supravegheaţi. Chiar dacă sunt lăsaţi liberi, să iasă la aer, ei trebuie supravegheaţi”, spune soția bărbatului. 

DELIA NENIȘCU, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani: Pe trupul bărbatului a fost identificată marcă electrică la nivelul membrului superior drept.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Şi conducerea spitalui a anunţat că au fost începute verificări interne.