Premierul Viorica Dăncilă intră oficial în cursa pentru preşedinţia României. Delegaţii social-democraţi au votat-o în unanimitate candidatul PSD pentru Palatul Cotroceni. Dăncilă şi-a făcut aparaţia pe melodia "Eye of the tiger" şi a spus că este mai puternică decât bărbaţii care, citez, ţipă de pe margine. Congresul PSD a fost unul fulger, de doar două ore. Iar Viorica Dăncilă îşi face deja calculele pentru alegerile din noiembrie.

Într-un congres scurt şi atipic, organizat în cea mai mare sală din Palatul Parlamnetului, Viorica Dăncilă a fost validată pentru alegerile prezidenţiale.

Articolul continua dupa recomandari

VIORICA DĂNCILĂ, preşedintele PSD: E pregatita România pentru primul presedinte femeie? Daca a fost pregatita pentru primul premier femeie, e pregatita si pentru primul presedinte femeie.

Sala în care s-a desfăşurat evenimentul a fost aranjată în stilul congreselor americane, iar şefa Executivului şi-a făcut apariţia în acordurile melodiei Eye of the Tiger, cunoscută din seria filmelor Rocky. Faţă de congresele anterioare când erau mulţi vorbitori şi invitaţi, de acestă dată doar preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni a fost prezent. Sergei Stanishev a fost premier al Bulgariei.

SERGHEI STANIȘEV, preşedintele PES: Nu e un secret faptul că au existat probleme şi dificultăţi între dialogul PSD şi PES. Dar în luna iunie, PES a reluat dialogul cu PSD, i-a recunoscut statutul de membru plin al PES, şi este meritul Vioricăi Dăncilă.

Dincolo de mesajele de susţinere, Viorica Dăncilă l-a avut mereu aproape pe soţul ei.

VIORICA DĂNCILĂ, preşedintele PSD: Sunt sotie, sunt mama, am o familie frumoasa pe care o iubesc enorm si care mi-a stat mereu alaturi! Am plecat de la baza partidului, am lipit afise, am impartit pliante, am facut campanii si spun asta cu mandrie.

Cei aproximativ 800 de delegaţi veniţi din ţară i-au oferit votul lor la vedere.

MIHAI FIFOR, secretar general al PSD: Cine este pentru? In unanimitate, congresul PSD a decis sa o desemneze pe doamna Viorica Dancila ca si candidat la alegerile prezidentiale din acest an!

Marele absent a fost chiar partenerul de coaliţie, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Va fi contracandidatul ei la alegerile prezidenţiale.

A doua femeie înscrisă în cursa pentru Cotroceni este Ramona Ioana Bruynseels, candidata umaniştilor. Klaus Iohannis este candidatul PNL, iar de la USR-PLUS, Dan Barna.