Primarul oraşului Alba Iulia, Mircea Hava, a reacționat acid la noua gafă făcută de premierul Viorica Dăncilă, care a postat pe Facebook un mesaj cu date istorice greșite în legătură cu Ziua Imnului național.

Hava i-a transmis premierului că, dacă nu ştie nimic, să stea "la cutie" și să înceteze să mai livreze "gafă peste gafă, bulă după bulă, zi după zi".

Articolul continua dupa recomandari

Primarul a precizat că invitaţia oficială pentru 1 Decembrie îi va fi trimisă premierului din motive protocolare, nu din convingere, şi le va cere colegilor să îi ataşeze şi coordonatele GPS pentru a găsi Alba Iulia și a nu ajunge la Blaj.

"Dănchill out! Luaţi o pauză, doamnă! Ăsta e singurul gând care îmi vine în minte după prestaţiile halucinante ale prim-ministrei din ultima săptămână. Când nu te pricepi la nimic, ai măcar umbra de urmă de bun simţ să stai „la cutie”. Însă ea insistă să livreze gafă peste gafă, bulă după bulă, zi după zi. Că nu le nimereşte pe alea internaţionale, mai că am mai putea înţelege, că nu-i diplomat de carieră şi, până la urmă, până şi diplomatul, pentru ea nu-i decât o prăjitură, cel mult un tort. Dar când din haosul gândirii se nasc confuzii între Alba Iulia şi Blaj, intre 1848 şi 1918, doamna merită o pauză. Mare”, a scris Mircea Hava pe contul său de Facebook.

El spune că “Dănciloza pare să fie cea mai recentă afecţiune guvernamentală”, iar “dăncilul este noua unitate de măsură pentru minusul de cunoştinţe generale”.

Edilul spune că  invitaţia oficială pentru 1 Decembrie va fi trimisă premierului din motive protocolare, nu din convingere, şi la va cere colegilor să ataşeze şi coordonatele GPS pentru ca premierul să găsească Alba Iulia.

“În invitaţia oficială pentru 1 Decembrie, pe care va trebui să i-o trimitem, din protocol, nu din convingere, o să-i rog pe colegi să ataşeze coordonate GPS pentru Alba Iulia. Să n-o pierdem pe la Blaj. E momentul pentru un concediu plăcut pe plajă, la Sinaia!”, a mai spus acesta.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis în mesajul de Ziua Imnului Naţional că imnul "i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia", dar, de fapt, evenimentul a avut loc pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, în timp ce Câmpia Libertăţii se află la Blaj, fiind legată de momentul 1848, când s-a strigat "Noi vrem să ne unim cu ţara". Mesajul premierului a fost modificat, fiind scoasă referirea la Câmpia Libertăţii, însă dupa aceea a fost şters, iar la scurt timp repostat.

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook