Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, şi şeful PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, s-ar fi bătut, astăzi, în interiorul Primăriei Capitalei.

Totul s-ar fi întâmplat după ce, cei doi s-au certat în şedinţa de consiliu.

Articolul continua dupa recomandari

Pentru aplanarea conflictului au intervenit agenţii Poliţiei Locale Bucureşti.

Potrivit unor surse, şeful PSD Bucureşti ar fi aruncat apă pe Bădulescu, iar acesta din urmă a sărit la bătaie.

Incidentul vine pe fondul scandalului iscat de retragerea sprijinului politic de către PSD pentru Aurelian Bădulescu.

Gabriel Mutu a cerut în CGMB de astăzi să fie introdusă pe ordinea de zi a şedinţei proiect de hotărâre ce prevede destituirea lui Aurelian Bădulescu din funcţia de viceprimar al Capitalei.

După această solicitare, Bădulescu şi Mutu s-au retras într-un birou din Primăria Capitalei, acolo unde ar fi avut loc incidentul.