Senatul dezbate luni moţiunea simplă PNL - USR împotriva ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, acestuia reproşându-i-se că în cinci luni de când a preluat Ministerul nu se observă niciun progres şi activitatea lui fiind considerată "catastrofală".

Moţiunea, intitulată "Daniel Andruşcă, piesă de mobilier în Minister. Incompetenţa falimentează România!", a fost depusă în urmă cu o săptămână,

Articolul continua dupa recomandari

"La 5 luni de când aţi fost investit în funcţia de ministru al Economiei nu observăm progrese în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor portofoliului administrat. Dacă e să fim cinstiţi, nici pe dumneavoastră nu v-am observat", se arată în textul moţiunii.

Totodată, opoziţia îl acuză pe Andurşcă de faptul că activitatea sa în fruntea Ministerului Economiei poate fi catalogată drept una "catastrofală", iar rolul lui este unul pur decorativ, în timp ce gradul de mobilizare este limită către zero.

"Domnule ministru, sunteţi o frână pentru domeniul economic! Încă din vara anului trecut trebuiau promovate trei legi pentru care Guvernarea PSD şi-a asumat responsabilitatea prin Programul de Guvernare: Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale. Aţi reuşit, domnule ministru, să blocaţi toate aceste trei legi pentru că nu vă pricepeţi! Ne-am dat seama că sunteţi paralel cu domeniul economiei încă de la momentul audierii dumneavoastră din Parlament, cu ocazia învestirii în funcţie. De 5 luni avem confirmarea acestui fapt zi de zi, de aceea vă somăm să deblocaţi activitatea ministerului şi să vă asumaţi cele 3 legi menţionate mai sus pentru a spulbera incertitudinea si impredictibilitatea care guvernează politicile economice din mandatul dumneavoastră", se mai arată în document.

PNL şi USR spun că sunt companii de stat supuse "multor elemente de stres extern" şi sunt lovite de măsurile guvernului.

"Companiile de stat sunt supuse multor elemente de stres extern cum ar fi competitivitatea acerbă şi accelerarea procesului de inovare la nivel mondial. Pe deasupra sunt lovite de măsurile guvernului din care faceţi parte, mai ales companiile profitabile precum Transelectrica, deoarece deturnaţi resursele din conturile lor pentru a petici găurile bugetare cauzate de harababura fiscală PSD-ALDE. Vă este clar că şi cele mai profitabile companii pot ajunge să aibă probleme în cazul declanşării unei crize financiare, în cazul în care nu mai au rezerve de disponibilităţi băneşti care să poată să acopere cheltuieli neprevăzute? Domnule ministru, ar fi bine să aveţi în vedere şi faptul că nu le mai lăsaţi bani pentru a-şi putea moderniza baza de active şi există pericolul să nu mai aibă nici măcar bani pentru efectuarea lucrărilor de mentenanţă. 

Totodată, în textul moţiunii că aceste companii vor avea la dispoziţie doar împrumuturile bancare pentru a efectua lucrări de mentenanţă şi investiţii.

"Dată fiind situaţia lipsei de bani din surse operaţionale, vă invederăm că aceste companii vor avea la dispoziţie o singură cale pentru a efectua lucrări de mentenanţă şi investiţii, aceea de a contracta împrumuturi bancare. Cum se potriveşte acest fapt cu cruciada împotriva sectorului bancar şi capitalului străin declanşată de PSD-ALDE? Nu cumva este vorba de o incoerenţă totală la nivelul politicii de guvernare şi comunicare? De asemenea, privim cu îngrijorare angajarea de personal în funcţii de conducere, fără a respecta criteriile de guvernanţă corporativă, concomitent cu supradimensionarea grilei de personal administrativ din companiile de stat profitabile. Aceste măsuri, corelate cu creşterea salariului minim pe economie, pot pregăti o furtuna perfectă în cadrul companiilor de stat", mai arată textul.

Opoziţia susţine că înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii nu va rezolva problema companiilor, ci va crea un monopol.

"Soluţia Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii nu va rezolva situaţia companiilor de stat căpuşate în prezent, companii care acum gravitează în jurul politicienilor PSD-ALDE, ca surse de putere disparate. Din contra! Aducerea sub aceeaşi umbrelă a companiilor de stat, vorba vine “profitabile”, va crea un monopol şi mai mare în care resursele se vor contopi şi vor genera rente politice şi mai mari şi, la pachet, găuri bugetare mai greu vizibile, dar mult mai grave", potrivit aceluiaşi text.

Sursă: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook