Legea offshore, care reglementează ce taxe trebuie să plătească companiile pentru a exploata gazele din Marea Neagră, a fost modificată din nou în Parlament. Amendamentele aduse în Comisie au creat scandal şi în coaliţia de guvernare. Iar investitorii au părăsit sala pentru că, susţin ei, nu au fost lăsaţi să intervină în dezbatere. Astăzi urmează o altă şedinţă, de data aceasta în Camera Deputaţilor, care va da, de altfel, şi votul final. 

Un nou scandal a avut loc în Parlament pe tema legii prind exploatările de gaze din marea Neagră. PSD a adus noi amendamente la proiectul votat săptămâna trecută în Senat, care ar garanta venituri mai mari pentru ţara noastră. Însă companiile ar putea pierde o mare parte din banii investiţi. 

Articolul continua dupa recomandari

Nemulţumirile vin după nenumăratele modificări prin care a trecut legea din vară până acum. În luna iulie, investitorii erau obligaţi să plătească impozit pe veniturile suplimentare, să vândă 50% din gaze pe piaţa românească şi puteau să deducă investiţia făcută în timp din costurile de exploatare.

Iar statul primea maximum 50% din venitul suplimentar. Săptâmâna trecută, investitorii primeau o deducere mai mare din investiţia totală, de 60% din impozitul pe venitul suplimentar, iar statul primea doar 40% din impozitul pe venit. Ieri, deducerea pentru investori a fost plafonată la 30%, iar statul primeşte 70% pe venitul suplimentar.