În sala de pomeni, în refugiul turistic sau în salonul de tatuaje, românii s-au mobilizat pentru a ajunge la secţii, indiferent de locul unde au fost amenajate. Oamenii au coborât pe poteci de munte, au mers pe jos kilometri întregi sau au trecut Dunărea cu barca. Iar acolo unde nu au ajuns la urne, a venit urna la ei. 

În Apuseni, puţinii locuitori care au mai rămas în cătunele risipite pe munte, au votat într-un refugiu turistic. Oamenii au mers kilometri întregi prin noroaie şi au fost aşteptaţi cu focul în sobă. 

Articolul continua dupa recomandari

Radu Miclea, preşedintele secţiei de vot: Sunt 136 de votanţi, dar aici pot vota şi turiştii care traversează zona

În Valea Arini, judeţul Neamţ, sătenii au mers la biserică să se roage, dar şi să pună ştampila. După ce a fost desfiinţată şcoala, lăcaşul de cult a rămas singura clădire publică. Oamenii au votat într-un prăznicar. Locul unde, în mod obişnuit, sunt întinse mesele cu pomeni. 

Românii din muntii Bârgăului nu s-au mai simţit izolaţi astăzi. Comunităţile s-au mobilizat, iar oamenii au coborât cu maşinile până în Pasul Tihuţa. 

Românii au trecut munţii, dar şi Dunărea, să voteze. Din Deltă au ajuns cu bărcile până în Tulcea. 

În Vâlcea, muncitorii care reabilitau şcoala în care erau organizate alegerile au scăpat o grindă pe urnă. Au înlocuit-o românşte, cu un butoi de varză.

Premiul pentru imaginaţie merge însă la Târgu-Jiu. Acolo există o secţie de votare într-un salon de tatuaje.

Votul e însă un moment solemn pentru regimentul de gardă din Timișoara. Soldaţii au bătut pas de defilare până la secţia de vot, unde au lăsat armele şi au pus mâna pe ştampilă.

Pentru cei care nu au ajuns la urne, a venit urna la ei. De exemplu, în maternităţi. 

Andreea, o proaspătă mămică, spune că "am votat pentru viitorul copiilor mei, să aibă o viaţă mai frumoasă şi o viaţă mai bună".

Cu ajutorul urnei mobile, 60 de mii de români şi-au exprimat dreptul la vot.