Românii din diaspora au scris istorie peste hotare. Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-au mobilizat în număr atât de mare. Prezenţa la urne a doborât toate recordurile. Până la această oră, au votat peste 600 de mii de oameni. La prânz s-au format şi cozi în unele secţii, dar nu ca în alţi ani.

După cinci ani în Italia, Bogdan se simte străin în ţara care l-a adoptat. A votat cu gândul la soţia şi fiica de 12 ani, rămase acasă. Întoarcerea este, de altfel, visul multora dintre românii care s-au prezentat la această secţie deschisă în Genova. 

Articolul continua dupa recomandari

În cele 142 de secţii din toată Italia, s-a votat în flux continuu. 

Dintre românii veniţi să voteze la Academia Română din Roma mulţi au mărturisit că îşi doresc să revină în ţară. 

Unii sunt aici de zeci de ani, dar nu şi-au pierdut nici speranţa, nici dragostea de ţară, iar asta se vede în prezenţa la vot. 

În Roma, până astăzi la prânz au votat aproape 6 mii de persoane. Dar mobilizarea a fost impresionantă în toată Italia, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de votanţi din diaspora.

În Marea Britanie, peste 91 de mii de români votaseră până la ora locală 15, în cele 72 de secţii. În unele locuri s-au format şi cozi. 

În Spania, românii au venit în familie, la deschiderea secţiilor. 

Am asistat astăzi la o lecţie de patriotism din partea românilor veniţi la vot. Cu gândul la ţara natală, mulţi au îmbrăcat straie populare româneşti, iar cei care sunt părinţi şi-au luat cu ei copiii la urne.

Deşi cresc aici, cei mici trebuie să înveţe ce este dragostea de ţară şi să nu îşi uite originile.

Mobilizarea a fost exemplară pe tot mapamondul. Oamenii care locuiau prea departe de o secţie de vot, au scris un mesaj pe un grup creat pe Facebook, iar şoferii de TIR aflaţi în apropiere de ei i-au preluat de pe drum. 

Cererile au curs din Franţa, Belgia, Germania, Austria sau Danemarca şi nu au rămas fără răspuns.

La Chişinău, în 37 de secţii au votat aproape 38 de mii de oameni până la ora 17. 

Trebuie să alegem un viitor pentru noi, pentru copii, pentru bătrânii care mai sunt şi aşteaptă ceva bun de la aceste alegeri. 

În unele secţii au fost şi numărate voturile. De exemplu, în Noua Zeelandă, unde este şi cea mai îndepartată secţie de România. Ultimii români care vor vota se află pe coasta de vest a Statelor Unite. 

Pentru prima dată, românii din străinătate şi-au putut alege preşedintele prin corespondenţă, iar cei care au vrut să meargă la urne au avut trei zile la dispoziţie. 
Premiera se încheie cu un record absolut. Cel mai mare număr de voturi înregistrat vreodată în diaspora. Acolo unde, la finalul programului de vot, românii nu au mai rămas în cozi uriaşe. Au spus "este bine", printr-o melodie cântată la pian.