O decizie extrem de importantă a fost luată astăzi de Curtea Constituţională. Protocoalele încheiate între SRI şi Parchete în 2009 au fost declarate neconstituţionale, la cererea Camerei Deputaţilor, care a argumentat că nu a existat bază legală pentru colaborarea între procurori şi ofiţerii Serviciului Român de Informaţii.

Judecătorii constituţionali au hotărât ca dosarele aflate în curs să fie analizate de către Înalta Curte şi Parchetul General pentru a se vedea în ce măsură probele obţinute cu ajutorul SRI sunt ilegale sau nu.

Articolul continua dupa recomandari

Decizia nu se aplică sentinţelor definitive, însă este de aşteptat să urmeze o serie de cereri de anulare a unor sentinţe pronunţate în dosare celebre.