Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a adoptat joi mai multe amendamente la proiectul de modificare a Codului de procedură penală, prin care procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungit cu cel mult 160 de zile, iar dacă probele dintr-o înregistrare sunt obţinute în mod nelegal, procurorul poate să le distrugă.

De asemenea, măsura arestării preventive poate fi luată de numai dacă din probe rezultă dovesi sau indicii temeinice, iar o altă prevedere introduce un termen de până la 6 luni de la săvârşirea unei infracţiuni pentru depunerea unui denunţ.

Articolul continua dupa recomandari

Un amendament al deputatului UDMR Marton Arpad spune că în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungit cu cel mult 160 de zile.

Dacă probele dintr-o înregistrare sunt obţinute în mod nelegal, Comisia a decis că procurorul poate să le distrugă şi întocmrşte un proces verbal în acest sens şi îl va depune la dosarul în cauză. 

În forma actuală, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dar fără a fi specificat un termen limită.

Modificarea adusă în cazul arestării preventive este că judecătorul sau instanţa de judecată poate decide măsura arestului preventiv doar dacă din probe rezultă probe sau indicii temeinice, fiind eliminată formularea “suspiciuni rezonabile”

Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă probe sau indicii temeinice.

Într-o altă modificare a fost introdusă sintagma “în mod excepţional” şi “motivată” în ceea ce priveşte aducerea cu mandat a unui suspect sau inculpat.

“Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, numai în mod excepţional şi motivat, dacă această măsură se impune în interesul rezvolvării cauzei”, potrivit amendamentului adoptat de Comisia specială.

O altă prevedere introduce un termen de până la 6 luni de la săvârşirea unei infracţiuni pentru depunerea unui denunţ

“Pentru ca o persoană să beneficieze de dispoziţiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, denunţul trebuie să fie depus într-un termen de maxim 6 luni de la data la care persoana a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii”, spune amendamentul.

Potrivit unui amendament PSD, “după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe inculpatul care a fost subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa”.

Sursă: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook