Mircia Gutău, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, a deschis acţiune în instanţă împotriva statului român şi a cerut o despăgubire de 10,5 milioane de euro.

Mircia Gutău a fost achitat într-un dosar în care a fost acuzat de procurorii DNA că a pretins suma de 50.000 euro pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea. Procesul s-a întins de-a lungul a 12 ani.

Articolul continua dupa recomandari

Primarul din Râmnicu Vâlcea a dat în judecată statul român, cere 10,5 milioane de euro despăgubiri

Octavian Fieroiu, avocatul lui Mircia Gutău, a precizat că despăgubirea de 10,5 milioane de euro reprezintă daunele morale, suferinţele şi umilinţele prin care a trecut primarul în toţi aceşti 12 ani, dar şi familia sa. 

Avocatul precizează că acţiunea se îndreaptă către procurorii şi judecătorii care au greşit, din dorinţa ca cei care au greşit să plătească.