Klaus Iohannis, preşedintele României, urmează să cheme la consultări liderii principalelor partide politice, iar reprezentanţii PSD şi Pro România au anunţat deja propunerea de premier cu care vor merge la Cotroceni.

Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat, a anunţat imediat după căderea Guvernului Orban că PSD şi Pro România vor avea o propunere de premier comună.

Articolul continua dupa recomandari

Iniţial au fost patru variante pe lista scurtă însă, între timp, Marcel Ciolacu şi Victor Ponta, liderul Pro România, s-au înţeles asupra unei variante de propus.

Astfel, PSD şi Pro România îl vor propune ca premier pe Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Remus Pricopie a împlinit 50 de ani pe 22 ianuarie, este căsătorit, are doi copii, s-a şcolit în Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie şi este, printre altele, doctor în Ştiinţe Politice.