Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunţat că se lucrează la un proiect de lege care priveşte pensionarii angajaţi în instituţii de stat.

Ministrul a precizat că nu se poate ca un pensionar să lucreze într-o instituţie de stat, dacă primeşte pensie, deşi este capabil să muncească în continuare.

Articolul continua dupa recomandari

Proiect de lege prin care pensionarii să nu mai poată lucra la stat

Ministrul Muncii a anunţat că se lucrează la un proiect de lege referitor la pensionarii care sunt angajaţi în instituţii de stat.

Ministrul Muncii: "Trebuie să existe existe o justă măsură pentru cei care, deşi au vârsta de a putea lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează în sistemul public. Are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină formă de muncă, după ce primeşte pensia se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare"

Guvernul Boc a adoptat în decembrie 2008 un act normativ similar, OUG 230, însă CCR a decis atunci, cu majoritate de voturi, neconstituţionalitatea deciziei pentru că decizia afecta drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, privind dreptul la munca şi pensie.