Creşte îngrijorător numărul românilor infectaţi cu noul coronavirus! Printre ei, și încă 3 liberali. Suntem în stare de urgenţă, dar şi în scenariul trei. Se iau măsuri speciale în spitale şi se restricţionează şi mai mult evenimentele.

Trei liberali testaţi pozitiv au dus România în al treilea scenariu al epidemiei de coronavirus. Florin Oancea, primarul Devei şi Adrian David Nicolae, administrator public în Deva, au aflat azi că sunt infectaţi. Deputatul PNL, Lucian Heiuș a primit acelaşi rezultat.

Articolul continua dupa recomandari

Premierul Ludovic Orban a aflat că nu este infectat cu noul coronavirus. Într-o fotografie făcută luni, la Biroul Politic Naţional, liderul PNL stă chiar lângă doi dintre liberalii din Deva confirmaţi.

În a treia etapă, pacienţii infectaţi cu coronavirus în stare severă sau critică vor fi trataţi în şapte spitale din ţară: două din Capitală şi câte unul în Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

Cei cu forme uşoare şi medii vor fi spitalizaţi în secţiile de boli infecţioase ale spitalelor judeţene.

Iar pacienţii cu alte afecţiuni vor fi externaţi sau transferaţi în clinici de medicină internă, pneumologie sau în spitale de suport.

Întâlnirile ştiinţifice ale medicilor, asistenţuilor şi farmaciştilor vor fi interzise pentru a proteja personalul medical şi concentrarea lor în tratarea pacienţilor.

Angajaţii care încă merg la birou ar trebui să îşi desfăşoare activitatea în intervale orare diferite pentru a evita aglomeraţia. Şedinţele ar trebui evitate.

Evenimentele publice cu 500 de persoane vor fi interzise. În interior, se interzic activităţile la care participă 50 de persoane. Sunt afectate sălile de fitness, saloanele de SPA sau cazinourile.