Moţiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", iniţiată de PSD şi UDMR după ce Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, va fi citită, luni, în Parlament. Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spunea că "matematic sunt 232 de voturi" în sprijinul moţiunii de cenzură, că încă au loc negocieri, dar şi că parlamentarii PSD care nu votează sau lipsesc nemotivat vor fi suspendaţi din partid. În schimb, premierul Ludovic Orban susţine că, din evaluările sale, moţiunea nu are şanse să treacă.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care va fi citită moţiunea de cenzură este programată la ora 14.00.

Articolul continua dupa recomandari

Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti" a fost depusă, joi, de PSD, ca reacţie la faptul că Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi. 

”Decizia de asumare a răspunderii pe modificarea legislaţiei electorale nu are legătură cu viaţa românilor, în niciun fel, ci cu calculele dumneavoastră electorale, o speranţă goală că veţi capitaliza electoral în timp util”, au afirmat iniţiatorii moţiunii, semnată de 208 parlamentari PSD şi UDMR.

”Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar – mai ales! – pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere”, se arată în textul moţiunii.

La finalul documentului autorii moţiunii afirmă: ”Aşadar, stimaţi colegi, având în vedere dorinţa PNL de a privatiza democraţia din România, vă rog să susţineţi această moţiune de cenzură! Drumul României nu este spre est. Nu-i lăsaţi să ducă România pe acel drum!”.

Conform Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Moţiunea PSD este susţinută şi de UDMR, care nu doreşte alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirma, vineri seară, după şedinţa CEX al partidului, că în prezent sunt trei forţe politice parlamentare care susţin moţiunea de cenzură - PSD, UDMR şi Forţa Naţională, dar că se poartă negocieri în continuare. "Matematic, în acest moment sunt 232 de voturi", spunea Ciolacu. El sublinia că s-a luat decizia ca parlamentarii PSD care nu vor vota moţiunea sau vor lipsi nemotivat în ziua votului să fie suspendaţi din partid până după alegerile generale, adică să nu participe pe listele PSD la viitoarele alegeri.

"În cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte nemotivat în ziua în care va fi votul pe moţiune, o perioadă - respectiv până după alegerile generale - va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri", spunea Ciolacu.

În schimb, premierul Ludovic Orban a reafirmat, duminică seară, că moţiunea de cenzură "nu are şanse să treacă". 

"După evaluarea mea nu are şanse să treacă, doar PSD şi UDMR sprijină moţiunea, chiar dacă ar veni toţi parlamentarii nu ar fi numărul necesar, iar după evaluarea pe care o am nu există prea multe voturi care să se adauge celor din PSD şi UDMR şi e greu de presupus că vor fi prezenţi toţi parlamentarii PSD şi UDMR. Ca atare, din punctul meu de vedere, moţiunea nu are şanse”, a afirmat Ludovic Orban.

De asemenea, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a spus că parlamentarii liberali vor participa la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. 

"Parlamentarii liberali vor participa la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Nu vom sta în bancă, aşa cum au procedat pesediştii, pentru că respectăm mandatul pe care l-am primit din partea cetăţenilor şi nu ne batem joc de încrederea lor! Cu toţii vom participa la vot, iar nici un liberal nu va vota împotriva guvernului liberal! Aceasta întrucât doar PSD a fost capabil să intre în istoria penibilului politic, votând împotriva propriului guvern!", a afirmat Florin Roman.

El a susţinut că parlamentarii PNL nu votează împotriva Guvernului Orban, "aşa cum a făcut PSD care a dărâmat guvernul Grindeanu, pentru că, spre deosebire de pesedişti, liberalii ţin la onoarea şi istoria partidului din care fac parte". 

"Cu acest prilej sperăm că am clarificat pentru toată lumea orice discuţie despre bazaconia idee a „blatului”. Aşa ceva nu există decât în gândirea defectă a celor care s-au consacrat în politică prin inconsecvenţă şi declaraţii politice sforăitoare, dar care nu sunt capabili să pună pe picioare vreun proiect politic serios", a spus Roman.