Ministerul Justiţiei reia astăzi procedura de selecţie pentru funcţia de procuror-şef al DNA, după ce, la prima selecţie, ministrul Tudorel Toader nu a acceptat niciunul din cei patru candidaţi.

Conform unui anunţ al Ministerului Justiţiei, în perioada 06.08 – 06.09. 2018, ministerul organizează selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Selecţia se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Articolul continua dupa recomandari

Candidaţii pot depune cereri de înscriere, pentru funcţia de conducere vacantă, până la data de 24 august (inclusiv), la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei. Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific (Proiectul se va încadra într-o limită de 30 pagini, iar anexele nu vor putea depăşi 10 pagini. Planul şi anexele vor fi redactate cu caractere de mărimea 12, font Times New Roman, spaţiere la 1,5 rânduri); un curriculum vitae al procurorului; minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie; orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 29 august.

Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 3-5 septembrie, un interviu cu ministrul Justiţiei.

În 6 septembrie vor fi anunţate rezultatele selecţiei.

Propunerea/propunerile ministrului justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei înaintează propunerea Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere, se mai precizează în anunţ.

Ministrul Justiţiei, Todorel Toader, a declarat, în urmă cu o săptămână, că aşteaptă de la candidaţii pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) un plan managerial care să conţină starea actuală a DNA, măsurile de îmbunătăţire a activităţii şi un grafic privind realizarea măsurilor. ”Nu poţi face o chestiune descriptivă ce este DNA şi cât de bine a funcţionat el”, a spus Toader.

Toader a precizat că aşteaptă să se înscrie cât mai mulţi candidaţi penru a ocupa funcţia de procuror-şef al DNA, iar aceştia ar trebui să aibă un plan managerial ”din care să rezulte starea actuală a DNA, din care să rezulte măsurile de îmbunătăţire a activităţii, din care să rezulte şi un grafic privind realizarea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii”.

”Un program managerial obligatoriu trebuie să cuprindă radiografia autorităţii DNA, obligatoriu trebuie să cuprindă măsurile şi graficul de realiare a respectivelor măsuri. Nu poţi face o chestiune descriptivă ce este DNA şi cât de bine a funcţionat el”, a spus Toader.

Acesta a precizat că exact acest lucru le-a lipsit celor patru candidaţi care au susţinut până acum interviul pentru acest post.

Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", a anunţat, în 27 iulie, Ministerul Justiţiei.

Selecţia pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook