Documentul privind oportunitatea mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim mai are nevoie de semnătura unui singur secretar de stat pentru a fi gata, urmând ca acesta să fie trimis apoi Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale şi prim-ministrului, a declarat marţi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

“Acest document a fost elaborat îmrepună cu toate ministerele (...) şi la ora actuală mai are (nevoie de - n.r.) o singură semnătură a unui secretar de stat din Ministerul de Externe, după care vom prezenta acest lucru Preşedinţiei, preşedinţilor celor două Camere şi primului-ministru, astfel încât să avem o bază pentru a discuta serios despre această temă”, a spus ministrul de Externe, într-o conferinţă de presă.

Articolul continua dupa recomandari

Ministrul de Externe a prezentat forma analizei, care conţine avantaje, dezavantaje, dar şi poribile probleme juridice.

“În urma unei apobări a Guvernului am declanşat o operaţiune de analiză a problemei mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ieruslim. Acest document a fost elaborat de către MAE, cu participarea unui număr important de ministere şi servicii specializate. Am căutat să punem pe două coloanele care sunt avantajele, dezavantajele, problemele juridice pe care le ridică o asemenea iniţiativă, având în vedere că există o rezoluţie a Consiliului de Securitate, 478, care prevede în mod direct faptul că trebuie să îşi aibă în relaţiile diplmatice cu Israelul ambasadele la Tel Aviv”, a punctat ministrul. 

El a susţinut că analiza privind oportunitatea mutării ambasadei poate fi trimis încă de acum către Preşedinţiei, Parlamentului şi prim-ministru, astfel ca decizia să poate fi luată în cunoştinţă de cauză. 

“Se poate trimite încă de acum (analiza către Parlament, preşedinte şi premier – n.r.), astfel încât să aibă la dispoziţie toate elementele să se adopte o decizie în cunoştinţă de cauză. Lucru cel mai important din punctul de vedere al MAE este acela de a avea o poziţie comună a tuturor decidenţilor politici”, a explicat Meleşcanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, în 19 aprilie, la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Administraţia Prezidenţială a transmis, o zi mai târziu, că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi a subliniat că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că "un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia".

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook