Teodor Meleșcanu a dat explicații la emisiunea BBC Newsnight despre posibilele măsuri legate de amnistie și grațiere. Într-o discuție cu jurnalista Emily Maitlis, ministrul de Externe a precizat că "una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă România este cea a penitenciarelor".

„Liderul dumneavoastră a fost găsit vinovat de corupţie”, a spus Emily Maitlis, adăugând:  „Iar acum se încearcă în ţara dumneavoastră introducerea unei noi amnistii care să permită politicienilor corupţi să fie liberi”. „Ce fel de semnal transmite asta?”, a fost întrebarea ei.

Articolul continua dupa recomandari

Teodor Meleşcanu a răspuns: „Vreau să vă spun foarte direct că una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă România este cea a penitenciarelor. Există o procedură de infringement legat de aglomeraţia din închisori şi căutăm să găsim soluţii care vor oferi condiţii mai bune pentru cei închişi”.

„Din acest punct de vedere, ne gândim la posibilitatea de a folosi anumite dispozitive electronice care să permită celor condamnaţi...”, a continuat Meleşcanu înainte de a fi întrerupt de  jurnalista britanică.

Ea i-a replicat: „Domnule, mă scuzaţi, să fim serioşi! Vorbim despre practici politice corupte şi dacă ţara dumneavoastră, guvernul, va permite amnistia pentru acei politicieni care au fost găsiţi vinovaţi. Este absurd!”.

Ministrul român de Externe a încercat să revină cu o explicaţie: „Poate credeţi că e absurd, dar vă pot asigura că, din când în când, în toate ţările, dacă lucrurile nu merg bine din punct de vedere al Codului Penal, există posibilitatea de a găsi alternative”.

Intervenţia a fost publicată de BBC Newsnight pe Facebook şi are peste 35.000 de vizualizări şi mai mult de 1.600 de redistribuiri.

sursa: news.ro