Ludovic Orban a declarat, în ședința de Guvern de joi, că Executivul pe care îl conduce are în plan reviziurea legislaţiei privind recursul compensatoriu. Premierul a afirmat că se va găsi ”cea mai bună soluţie” pentru abrogarea prevederilor care "au pus în pericol viaţa, integritatea, bunurile personale ale cetăţenilor români".

"Aş vrea să spulber orice fel de îndoială privind programul de guvernare al PNL în domeniul Justiţiei, referitor la recursul compensatoriu. Printre obiectivele specifice se numără revizuirea legislaţiei privind regimul eliberărilor condiţionate, respectiv recursul compensatoriu, şi întărirea capacităţilor instituţiilor de ordine şi siguranţă publică pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţi", a declarat Ludovic Orban, în debutul şedinţei de Guvern.

Articolul continua dupa recomandari

Premierul a precizat că, la măsuri urgente, se află "avizarea proiectului de lege pentru abrogarea recursului compensatoriu şi consolidarea serviciului de probaţiune pentru monitorizarea condamnaţilor eliberaţi condiţionat".

"În mod evident, vom găsi cea mai bună soluţie pentru a genera abrogare prevederilor din recursul compensatoriu care au pus în pericol viaţa, integritatea, bunurile personale ale cetăţenilor români, prin eliberarea înainte de termen a unor condamnaţi, în special a celor condamnaţi pentru infacţiuni grave, astfel încât să nu mai perecliteze viaţa şi siguranţa cetăţenilor", a mai spus Orban..