Liviu Dragnea a plecat pe muzică de fanfară de la Conferința Județeană a PSD Iași. Melodia a acoperit huiduielile protestatarilor adunați în fața clădirii.

Șeful PSD a ieșit de la Conferința Extraordinară a social democraților din Iași sâmbătă seară, în jurul orei 18.30.

Articolul continua dupa recomandari

La plecarea din Teatrul Luceafărul, a început o muzică de fanfară, care a acoperit huiduielile protestatarilor anti-PSD, adunați în fața clădirii. Liviu Dragnea s-a urcat într-un microbuz și a plecat.

”Iașiul nu te vrea”, au scandat protestatarii.

Aceiași protestatari i-au huiduit pe Dragnea și pe Viorica Dăncilă și la sosire.

”Dacă organizaţia PSD de Iaşi ar fi fost hotărâtă sau dacă ar fi vrut să vină cu 10.000 de oameni, venea cu 10.000 de oameni şi discutam despre ce fac şi spun 10.000 de oameni şi ce spun 200 de oameni. Dar vreau să vorbesc despre un slogan preferat «Ciuma roşie». Vreau să vă spun aşa: ei şi cei care îi trimit aici sunt ciuma roşie pentru că ei l-au susţinut şi îl susţin în continuare pe Lazăr care a fost sprijinul torţionarilor şi care a i-a sprijinit pe adevăraţii şi cei mai răi comunişti în acele vremuri. Despre asta este vorba, restul sunt manipulări şi minciuni”, a declarat Liviu Dragnea.

La conferința județeană de la Iași, alături de șeful PSD și de Premier au participat și mai mulți miniștri.

Sursa: News.ro