Președintele Klaus Iohannis începe duminică o vizită de 3 zile în Italia. Șeful Statului se va întâlni cu Președintele, premierul și șefii Parlamentului Italiei, dar și cu reprezentanții comunității românești.

Administrația Prezidențială transmite că vizita are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și al marcării celor 10 ani de Parteneriat Strategic Consolidat româno-italian.

Articolul continua dupa recomandari

Duminică, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Iohannis va avea o întrevedere cu reprezentanţi de marcă ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic. În cursul serii, şeful statului va participa la un moment simbolic al vizitei - iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României.

Luni, vor avea loc convorbiri oficiale cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.

"În cadrul dialogului, o atenţie deosebită va fi acordată reconfirmării caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundării Parteneriatului Strategic Consolidat, întăririi cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Italia. Va fi realizat, totodată, un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, precum şi pe teme internaţionale. Cei doi preşedinţi vor participa la inaugurarea unei expoziţii dedicate comemorării a 2000 de ani de la moartea poetului latin Ovidiu", a transmis Preşedinţia.

Agenda va mai include întrevederi oficiale cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, cu preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis va participa la deschiderea Forumului de Afaceri România-Italia, "eveniment menit să stimuleze dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic Consolidat", în contextul în care, în 2017, valoarea schimburilor comerciale a fost de 14,6 miliarde euro, cea mai ridicată valoare înregistrată în istoria relaţiilor comerciale româno-italiene. Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde euro, în acest an, Italia este doilea partener comercial al României şi ocupă primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de companii prezente pe piaţă, respectiv locul cinci în clasamentul investiţiilor străine în economia noastră.

De asemenea, Klaus Iohannis va avea, la Roma, o întrevedere cu Primarul oraşului, Virginia Raggi, urmată de o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate străină din Peninsulă. La întâlnire va participa şi primarul Virginia Raggi.

Sutsa: News.ro