Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, că nu are nicio problemă de ordin legal în legătură cu cele cinci case pe care le deține. Președintele a spus că premierul Dăncilă "este prost informat" și că,personal, nu are nimic de ascuns.

Totodată, Iohannis a precizat că subiectul celor cinci case a fost folosit de PSD pentru campanie electorală, încă din anul 2000.

Articolul continua dupa recomandari

"Doamna Dăncilă este prost informată. Eu nu am nicio problemă nici în civil, nici în penal. Nu sunt şase, sunt cinci case, între timp, fiindcă una a fost eliminată. Această problemă a apărut când am apărut eu în politică. În anul 2000 a fost creată de PSD ca să fie folosită în campanie electorală. Vă daţi seama câtă inventivitate la PSD dacă din anul 2000 cu asta au ieşit în fiecare campanie”, a declarat Iohannis, într-o conferință de presă organizată la sediul PNL.

Președintele a precizat că este "un om cinstit", iar casele le-a cumpărat "într-un mod legal şi cinstit".    

"Nu am avut niciodată un dosar penal în sensul să fiu cercetat penal, nici pentru asta, nici pentru altele. Nu am nimic de ascuns", a afirmat Klaus Iohannis.