Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor au rămas fără miniştri, după ce au expirat cele 45 de zile de interminat. O astfel de situaţie nu este prevăzută în nicio lege. Cele două ministere pierd în fiecare zi fără ministru aproape câte 7 milioane de euro fonduri europene neabsorbite.

În ministerele dezvoltării şi la transporturi este haos, după ce Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb şi-au încheiat interimatul de 45 de zile, perioada maximă admisă de lege.

Articolul continua dupa recomandari

Cele 2 ministere sunt blocate, nu pot fi făcute achiziţii, plăţi şi noi investiţii, iar în cel mai grav scenariu, şedinta de guvern nu poate fi convocată.

La ministerul Transporturilor sunt cele mai mari probleme. Conform unor surse, nu se pot da subvenţiile pentru funcţionarea CFR Călători şi Metrorex. Iar Compania de Drumuri nu poate plăti constructorii. Aşa că anumite proiecte de indrastructură ar putea fi blocate.

Nici la ministerul dezvoltării nu se pot face achiziţii. Şi nici nu pot fi decontate bonuri de benzină. De vină ar fi un vid legislativ care nu prevede ce se întâmplă după ce expiră termenul de 45 de zile de interimat.

Soluţia este acum în mâinile preşedintelui. Premierul i-a trimis lui Klaus Iohannis cele două noi propuneri: Răzvan Cuc la ministerul Transporturilor şi Daniel Suciu pentru ministerul Dezvoltării. Deocamdată, şeful statului nu a anunţat dacă semnează decretele de numire sau nu. Trebuie să dea un răspuns şi legat de Bugetul României, care întârzie de patru luni. Proiectul a ajuns abia ieri la Cotroceni, iar Iohannis a dat de înţeles că ar urma să îl retrimită Parlamentului pentru reexaminare.