Greşeală de tot râsul în Parlamentul European, după ce mai mulţi jurnalişti români au înţeles din discursul vicepreşedintelui Frans Timmermans că acesta a citat din Yogi Bear, atunci când oficialul european a prezentat un citat din Yogi Berra, un celebru antrenor de baseball.

Totul s-a întâmplat, astăzi, în plenul Parlamentului European, acolo unde s-a dezbătut situaţia statutului de drept din România.

Articolul continua dupa recomandari

Mai mulţi oficiali europeni, dar şi premierul Viorica Dăncilă, şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la situaţia României.

La un moment dat, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a folosit un citat din antrenorul de baseball Yogi Berra în discursul său, însă mai mulţi jurnalişti din România au crezut că se referă la Yogi Bear, celebrul personaj de desene animate.

Frans Timmermans a fost greşit înţeles atunci când a citat din Yogi BerraVezi 2 imagini în Galerie

"Miza acestui proces este extrem de mare pentru UE şi la fel de importantă, şi chiar mai importantă pentru România. Dacă trebuie să fim brutal de sinceri, o vom face, dacă trebuie să folosim alte mijloace, o vom face. Asta nu e o ameninţare, suntem gardienii tratatelor şi ne luăm misiunea în serios.

Uneori am senzaţia, ca să-l citez pe Yogi Berra, că e deja vu de fiecare dată. Când eu critic pe cineva aud imediat: standarde duble, e un atac nu contra guvernului, ci contra unei ţări! Sper să fie foarte clar, noi am analizat nişte schimbări ale legislaţiei şi facem acest lucru pentru poporul român, nu contra lui şi facem acest lucru pentru fiecare stat.

Cerem Guvernului român încă o dată: păstraţi dialogul deschis şi ascultaţi recomandările pe care vi le facem, suntem în spiritul cooperării", a fost declaraţia lui Timmermans.

Yogi Berra este o legendă a baseball-ului american, fiind un idol al celebrului club New York Yankees pentru care a jucat 19 sezoane în Major League Baseball (1946-1963; 1965).

De asemenea, Berra este cunoscut pentru citatele originale pe care le oferea în timpul interviurilor cu presa.