Gabriela Firea a votat, în această dimineaţă, la Colegiul Tehnic Mecanic “Griviţa”. Primarul Capitalei a declarat că a votat cu gândul la un preşedinte care va pune capăt măsurilor de austeritate.

„Am venit să votez cu gândul la copiii acestei ţări, nu doar la copiii mei. Îmi doresc foarte mult să trăim într-o țară în care toți copiii săaibă șanse egale și de educație și dezvoltare - atât cei din mediul rural, cât și cei din marile orașe. Mi se pare normal să votăm și să avem orice acțiune și orice gând la ei, la copii, la tineri”, a declarat Gabriela Firea, după vot.

Articolul continua dupa recomandari

Primarul general a spus că a votat cu speranță, precizând care este președintele pe care și-l dorește.

„Am votat cu gândul la un președinte care va pune capăt unor măsuri de austeritate care vor face foarte mult rău. A scădea veniturile românilor nu poate fi decât o veste îngrijorătoare.

În ceea ce mă privește, nu voi fi niciodată de acord să fie sacrificiu pe categorii sociale, care oricum sunt vulnerabile. Sunt un om care întotdeauna a considerat că și bunicii noștri și părinții trebuie să trăiască decent, nu doar prin ajutorul copiilor și neopoților, ci și prin veniturile pe care le obțin”, a spus primarul Capitalei.

„Mi-aș dori o Românie frumoasă, o Românie prosperă în care fiecare să-și găsească un loc care să le aducă mulțumire sufletească. Vom vedea ce se va întâmpla”, a conchis Firea. 

În această dimineaţă, la ora 7.00, s-au deschis urnele pentru primul scrutin al alegerilor prezidenţiale 2019. Aproape 19 milioane de români sunt aşteptaţi să-şi voteze preşedintele.