Liviu Dragnea şi Călin-Popescu Tăriceanu, liderii celor două Camere ale Parlamentului, s-au întâlnit cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru retragerea Marii Britanii din UE, Michel Barnier. Poziţia României în procesul Brexit şi drepturile cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie au fost printre subiectele discutate.

Vizita în România a negociatorului şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi discuţia cu cei doi lideri ai Parlamentului vine în contextul în care retragerea UK din UE are loc în perioada deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Articolul continua dupa recomandari

Liviu Dragnea şi Michel Barnier au discutat despre drepturile cetăţenilor şi decontul financiar, Dragnea dând asigurări că România va sprijini procesul Brexit pentru o relaţie apropiată între UE şi Marea Britanie în viitor.

La discuţiile cu Liviu Dragnea, negociatorul-şef pentru Brexit venit în România şi-a exprimat încrederea faţă de rezultatul negocierilor şi a transmis că poziţionările părţilor privind guvernanţa Acordului de retragere pricind drepturile cetăţenilor, decontul financiar şi perioada de tranziţie, şi indicaţiile geografice vor putea fi agreate, cel mai probabil, la finalul procesului de negociere.

Şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere cu Michel Barnier.

"Preşedintele Senatului a evidenţiat importanţa încheierii unui acord cât mai cuprinzător UE-UK, care să nu se limiteze la o cooperare economică în materie de comerţ, ci să acopere o arie cât mai largă de domenii, precum securitatea şi apărarea. Domnul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanţa menţinerii unei voci unitare şi coerente a UE27, în scopul facilitării etapei finale a procesului de negociere”, a anunţat Senatul.