Liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat că partenerii străini ai României ar trebui să îşi asume, cu toţii, că "au încurajat şi parţial au finanţat acest stat paralel şi acest sistem odios". "Ar trebui să îşi asume, pentru că nu asta este democraţia la ei acasă. La ei nu se fac arestări pentru spectacol, nu sunt protocoale secrete", a susţinut Dragnea.

El a mai spus că unul dintre motivele pentru organizarea mitingul PSD a fost pentru a le "arăta" partenerilor străini.

Articolul continua dupa recomandari

"De asemenea, am vrut să arătăm şi partenerilor noştri străini, pentru că după Revoluţie, toţi partenerii noştri, NATO, UE ne-au spus şi ne-au promis că o să ne înveţe democraţia pentru că noi nu o ştiam. Venind din comunism, noi trebuia să învăţăm democraţia de la dumnealor. Eu zic că ar trebui să-şi asume toţi partenerii noştri străini această responsabilitate că au încurajat şi parţial au finanţat acest stat paralel şi acest sistem odios", a afirmat Dragnea.

El a spus că partnererii străni ar trebui să îşi asume, pentru că nu aceasta este democraţia la ei acasă.

"La ei nu se fac arestări pentru spectacol, nu sunt protocoale secrete, nu se face justiţie la televizor. (...) Cred că partenerii noştri trebuie să înţeleagă, pentru că s-a tot spus, eu am vorbit şi cu oficiali de la Comisia Europeană, am vorbit şi cu ambasadori, şi spuneaudomne, românii protestează. Am înţeles că protestează zece inşi, 20 de Mălin Bot şi aşa mai departe. Acum au venit, într-adevăr, câteva sute de români care au protestat şi noi am început acum această acţiune de protest dintr-un şir de acţiuni de protest care vor urma", a mai spus liderul PSD.

Sursă: News.ro