Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că declaraţia ministrului Agriculturii, Petre Daea, reprezintă "o gafă" şi regretă că un ministru al Guvernului PSD-ALDE a făcut o asemenea declaraţie. Dragnea a mai susţinut că PSD a condamnat întotdeauna declaraţiile sau derapajele antisemite, el adresând scuze comunităţii evreieşti, în nume propriu şi în numele coaliţiei PSD-ALDE, pentru declaraţiile lui Petre Daea.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Dragnea îi atrage atenţia ministrului Agriculturii să fie mai atent asupra modului în care se exprimă şi să nu mai folosească asocieri care pot jigni profund.

Articolul continua dupa recomandari

"Declaraţia ministrului Daea reprezintă o gafă! Regret că un ministru al Cabinetului PSD - ALDE a făcut o asemenea declaraţie, deşi sunt convins că nu a existat nici cea mai mică intenţie de a ofensa poporul evreu. Cu toate acestea, îi atrag public atenţia ministrului Agriculturii să fie mai atent asupra modului în care se exprimă şi să nu mai folosească asocieri care pot jigni profund", a scris liderul PSD pe contul său de Facebook.

Dragnea a mai susţinut că PSD a condamnat întotdeauna declaraţiile sau derapajele antisemite, adresând scuze în nume propriu şi în numele coaliţiei PSD-ALDE comunităţii evreieşti pentru declaraţiile lui Daea.

"PSD consideră că Holocaustul împotriva evreilor a fost o tragedie, care nu trebuie să se mai repete. Am condamnat întotdeauna declaraţiile sau derapajele antisemite. Vom sprijini în continuare progresele în domeniul studierii, educaţiei şi comemorării Holocaustului. În numele meu, al PSD şi al coaliţiei de guvernare prezint scuze comunităţii evreieşti pentru afirmaţiile domnului ministru Daea", a conchis Dragnea.

Petre Daea a susţinut marţi seară la Antena 3 că porcii infestaţi trebuie incineraţi, afirmând că este "o muncă extraordinară, ca la Auschwitz". "Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic", a spus ministrul Petre Daea.

Joi, el şi-a cerut scuze public, arătând într-un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii că a vrut să prezinte "situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci" şi să îşi exprime "durerea sufletească".

Sursă: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook