Deputatul Ion Bulai, care a făcut parte din delegația USR la convorbirile cu Președintele Iohannis, dezvăluie că i-a pus în încurcătură pe cei de la paza de la intrarea la Cotroceni, pentru că a venit pe bicicletă. El a fost obligat de cei care asigurau securitatea să lase bicicleta la poartă. "Îmi zice sec că trebuia să vin cu mașina”, spune deputatul.

Întâmplarea a fost dezvăluită de Ion Bulai într-o postare pe Facebook. Deputatul, care a făcut parte din delegația USR condusă de liderul formațiunii, Dan Barna, a venit la Cotroceni cu bicicleta, dar a avut surpriza să descopere că nu poate intra cu vehiculul pe două roți.

Articolul continua dupa recomandari

Ion Bulai spune că, în timp ce mașinile au avut permisiunea să intre, el a fost obligat de cei care asigurau securitatea să-și lase bicicleta lângă poartă. Parlamentarul a postat și o fotografie.

Bicicleta lăsată la poartă de Ion Bulai la CotroceniVezi 2 imagini în Galerie

Postarea deputatului USR

”Am cumpărat-o în septembrie 2014. Berlin. Second hand. 150 €. Când eram un student silitor la relații internaționale, dar departe de a o duce bine financiar.

În noiembrie 2014, am mers cu ea în mijlocul nopții să stau la coadă la vot pentru Klaus Iohannis. Turul doi.

Când am plecat de acolo, am luat-o acasă. Pierdeam 75 de euro dacă o vindeam. Strângător. Ca tot românul. Tren. Soția însărcinată și bicla în cupeu. Până acasă la Brașov. Apoi spre Neamț.

Azi am mers cu ea să-l vadă pe Iohannis. Mă ajutase enorm acum 5 ani. Un taxi din Schöneberg până la Poarta Brandenburg nu e tocmai ieftin.

Ajung la intrarea Leu la Cotroceni. Mă întâmpină un jandarm SPP: îi zic că am venit să mă consult cu președintele. Colegii USR erau pe drum. Îmi zice sec că trebuia să vin cu mașina. Că nu pot intra.

Am rămas perplex. Îi zic că nu decide el cu ce trebuia să vin eu la consultări la Cotroceni. Mormăie ceva. Vine o mașină bengoasă din curte: e profund stânjenit și îmi cere să mă dau la o parte. E ireal ce se întâmpla. În mintea lui, demnitar al statului este egal cu bolid de lux.

Aștept să intru după ce vorbește cu un anumit colonel căruia îi explică anomalia de la poartă. Unul din delegație e cu bicicleta. Îmi zice că s-a rezolvat. Răsuflu ușurat. Iau bicla se coarne și dau să calc în curte. Mă pune imediat la punct și îmi zice că nu am voie cu bicla înăuntru. Așa a zis colonelul. Mă simt ca un câine care vrea să între într-o moschee. E sacrilegiu.

Las bicicleta lângă poartă. Bag capul în pământ de rușinea și obtuzitatea spațiului. Zâmbesc forțat.

Până la intrare, mă salută mai mulți jandarmi cu mâna la frunte și îmi zic cu convingere: „Să trăiți!".

Pe mine mă lasă rece. Îs amărât de toată scena și tot jocul ăsta de-a protocolul într-o cazarmă militară comunistă. Amenințată grav de venirea mea pe bicicletă. Și de prezența vehiculului periculos în curtea președintelui.

Domn' președinte, știu că e greu să schimbi un sistem, să reformezi o țară. Dar dacă nu începi prin a face puțin curat în curte, nu știu dacă se poate mai mult în afara ei.

Credeam că la Parlament a încremenit comunismul. Fals. La Cotroceni, România e cu 25 de ani în urmă. Am fost acolo azi. Asta am simțit.

Nu regret că v-am votat, dle Iohannis. Dar în 5 ani cel puțin paznicii îi puteați reforma la Cotroceni”, a scris Ion Bulai pe Facebook.