Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru un clip video publicat pe Facebook care sugera ca #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste şi în care apărea şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, asemănat cu Hitler.

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării a decis amendarea lui Darius Vâlcov cu 2.000 de lei, decizia fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

Articolul continua dupa recomandari

"Fapta domnului Vâlcov Darius Bogdan, din data de 2 septembrie 2018, de a posta pe pagina sa de socializare un material video reprezentând un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizaţie nazistă, sub semnul svasticii era pus semnul de egalitate între Grupul Etnic German, organizaţie fascistă din timpul celui de-al doilea Război Mondial, şi Forumul Democrat al Germanilor, constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000. De asemenea, materialul video sugerează că preşedintele României este liderul unei organizaţii naziste", arată CNCD.

Şi fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop a primit un avertisment contravenţional pentru declaraţia conform căreia Forumul Democrat al Germanilor ar fi continuatorul unor organizaţii naziste, CNCD considerând că această afirmaţie constituie o faptă de discriminare. Şi în acest caz, decizia CNCD a fost luată cu unanimitate de voturi.

Darius Vâcov a postat pe pagina sa de Facebook, la începutul lunii septembrie, un clip video care sugerează că #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste. În montaj apărea şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamănă cu Hitler. 

Senatorul PSD Liviu Pop declara, în 23 august, la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis a condus o organizaţie care este un “continuator” al unui grup nazist, fostul ministru al Educaţiei spunând că are aceste informaţii “de pe net”.