Dacian Cioloş a reacţionat în urma deciziei preşedintelui Klaus Iohannis de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA pe Laura Codruţa Kovesi.

Într-un mesaj postat pe Facebook, fostul premier face un apel la unitate.

Articolul continua dupa recomandari

"Știu că multora dintre voi vă vine în gând să vă luați câmpii, să plecați unde vedeți cu ochii.
Eu unul nu vreau să plec nicăieri cu fruntea plecată. Nu putem schimba situația de fapt, dar putem schimba ce va să vină dacâ rămânem și gândim și lucrăm împreună.

Dezamăgirea e cel mai nociv lucru. Încrederea că putem mai mult și mai bine ne poate susține. Haideți să rămânem Împreună", este îndemnul lui Dacian Cioloş.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcție al procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

După această decizie, la DNA urmează să fie numit un procuror-șef interimar, iar apoi începe procedura de numire a unui nou procuror șef.