Fostul premier Dacian Cioloş, preşedinte fondator al Mişcării România Împreună, spune că 'o demisie de urgenţă' a prim-ministrului Viorica Dăncilă 'ar fi un minim act de bun-simţ', ca reacţie după discursul premierului în plenul Parlamentului European.

Mişcarea România Împreună afirmă că dezbaterile din Parlamentul European, care au avut loc în prezenţa premierului Dăncilă, 'demonstrează că România a ajuns să aibă un guvern nedemn şi ilegitim'.

Articolul continua dupa recomandari

'Simplul fapt de a câştiga alegerile nu dă dreptul nimănui să îşi ignore şi să îşi mintă propriul popor. Guvernul PSD - ALDE a reuşit şi performanţa ruşinoasă de a deveni un guvern ilegitim în momentul în care ignoră, din motive personale, interesul statului român şi al cetăţenilor României', se arată în comunicat.

Potrivit lui Cioloş, Viorica Dăncilă îi reprezintă pe acoliţii lui Liviu Dragnea. 'Când vorbeşte despre poporul român, Viorica Dăncilă se referă strict la acoliţii domnului Dragnea. Pe ei îi reprezintă, pentru ei lucrează, pentru ei minte. Din această perspectivă, o înţeleg pe doamna Dăncilă când crede că Jandarmeria are dreptul să bată cetăţenii nevinovaţi, o înţeleg şi când minte fără pic de ruşine că apără statul de drept, dar nu îi găsesc niciun fel de scuze care să îi justifice comportamentul nedemn de un prim-ministru al României. O demisie de urgenţă ar fi un minim act de bun-simţ, dacă partidul din care face parte ar mai fi capabil să înţeleagă ce înseamnă demnitatea de a fi român', a declarat Dacian Cioloş.

El a precizat că este 'o ruşine naţională' să ţi se ceară să nu mai minţi în plenul Parlamentului European.

'Avem o ţară condusă de impostori care îşi instalează în cele mai înalte funcţii marionete politice dispuse să se compromită şi să ne umilească pe toţi. Este o ruşine naţională să ţi se ceară să nu mai minţi în plenul Parlamentului European şi să ţi se recomande să îţi asculţi propriul popor înainte de a încerca să ascunzi adevărul care nu mai poate fi ascuns', a mai afirmat Cioloş.

   Totodată, Mişcarea România Împreună spune că Dăncilă trebuie să dea socoteală atât Parlamentului României, cât şi celui european, în virtutea mandatului de premier şi ca urmare a normelor democraţiei şi tratatelor europene.

   "A da socoteală' este o ruşine doar pentru cei incompetenţi şi rău intenţionaţi. Ştim cu toţii că Viorica Dăncilă încearcă să ascundă ilegalităţile care au loc în România şi că încercările sale de a minţi fac parte din planul PSD de a destructura democraţia. Îi recomandăm la modul cel mai serios să încerce să dea socoteală în faţa instituţiilor care sunt abilitate să îi ceară acest lucru. Şi, pentru că PSD nu va putea abroga toate legile din lume, doamna Dăncilă va da socoteală pentru faptele domniei sale inclusiv la Parchet', se mai arată în comunicatul RO+.