Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Actualizare: Preşedintele Iohannis urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, arată CCR în comunicatul de presă în care explică decizia prin care a admis sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis generat de refuzul şefului statului de revocare a şefei DNA.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit CCR, preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

Preşedintele Iohannis a refuzat emiterea decretului de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe motive de oportunitate, şi nu de legalitate, ceea ce a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor, precizează CCR.

Prin urmare, conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie, ceea ce a determinat un conflict juridic de natură constituţională, informează CCR.

"Curtea, având în vedere jurisprudența sa, a stabilit şi conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Președintelui României, prim-ministrului Guvernului României și Ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.", se arată în comunicatul Curţii Constituţionale a României.

Curtea Constituţională a decis că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională. 

"Am admis cu majoritate de voturi şi am stabilit că există un conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte datorat refuzului preşedintelui de a da curs propunerii ministrului Justiţiei. Vom publica minuta şedinţei şi acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului”, a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu. 

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, înaintea deciziei, ce va face în cazul în care Curtea Constituţională (CCR) decide că există un conflict Guvern-Preşedinte în privinţa revocării şefei DNA, el răspunzând că va aştepta motivaţia, o va citi şi va acţiona în consecinţă.

”Indiferent ce va decide Curtea, voi aştepta decizia, voi aştepta motivaţia, voi citi şi voi acţiona în consecinţă”, a afirmat Klaus Iohannis.