Opoziţia a anunţat un front comun pentru a câştiga prima bătălie din Parlament. Raluca Turcan l-ar putea înlocui pe Liviu Dragnea, la şefia Camerei Deputaţilor. Este candidatul comun al PNL, USR şi PMP.

Sunt negocieri pe toate palierele pentru formarea unor alianţe. În timp ce PNL vrea la Guvernare, USR refuză să facă parte dintr-un Executiv care să fie alternativa la PSD.

Articolul continua dupa recomandari

Raluca Turcan este susţinută de opoziţie pentru şefia Camerei Deputaţilor. Mai ales că nici PNL nici USR nu au suficiente voturi pentru a da preşedintele acestui for.

PSD n-a predat însă armele pentru şefia Camerei. Îl propune pe Marcel Ciolacu, şeful filialei Buzău. Pentru a-şi impune candidatul ia în calcul chiar o alinaţă cu Pro România lui Victor Ponta.

Le fac o invitaţie celor care au plecat din partid să vină înapoi. Dacă nu, să se stabilească o alianţă între PSD şi Pro România! - Gabriela Firea

Partidul Pro România este curtat şi de Opoziţie care are nevoie de cât mai multe voturi pentru o nouă moţiune de cenzură.

În cazul în care Guvernul nu-şi va da demisia, PNL va depune până la sfârşitul sesiunii parlamentare o moţiune de cenzură - Ludovic Orban, președintele PNL

Moţiunea ar fi susţinută de USR, formaţiune care însă nu îşi doreşte să intre la guvernare.

USR nu va face parte din acest guvern alternativ non-PSD, dar este dispus să susţină în Parlament un astfel de guvern - Dan Barna, președintele USR

Un alt atac pregătit de Opoziţie este îndreptat către ministrul de Externe.

Anunțăm depunere unei plângeri penale împotriva ministrului Melescanu care se face vinovat de boicotarea votului - Rareș Bogdan

Domnul Orban este un specialist în plangeri penale. M-as fi simțit jignit dacă nu mă băga și pe mine în seamă cu o plângere penală - Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe

În opoziţie se vorbeşte şi despre alegeri anticipate. Doar că, potrivit Constituţiei, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni de mandat ale preşedintelui.